Aruncam ce nu ne mai foloseste, in loc sa... oferim acolo unde este atata nevoie!

Vecinii mei s-au mutat intr-o alta casa... 

Saptamana trecuta au scos, la poarta, intr-un container de gunoi, o gramada de lucruri, majoritatea jucarii si lucruri pentru copii, unele inca in stare foarte buna, altele chiar noi, sigilate in cutie. Toata saptamana m-a framantat gandul ca unii arunca lucruri folositoare si altii nu au bani sa le cumpere. Motivata de acest gand am luat cateva din acele lucruri, le-am spalat, le-am cusut, le-am calcat, le-am asezat cu grija in pungi, le-am curatat energetic, le-am umplut de LuminAa Divina si am mers la cateva familii carora le-am oferit, stiind ca au nevoie de ele, dar nu si le permit. Pe drumul spre ei, am avut un moment in care m-am gandit daca am procedat corect si daca nu cumva este o rusine ca am luat „din gunoi”. Apoi, ajunsa la destinatie, mi-am simtit sufletul invadat de un puternic sentiment de bucurie vazand zambetele de pe chipul copiilor cu bratele pline de jucarii, carticele cu povesti, pantofiori si hainute.

Bineinteles ca nu am putut sa iau chiar tot ce au aruncat vecinii mei si sa le impart celor nevoiasi... Erau atat de multe! Si tot atat de multe intrebarile in mintea si sufletul meu. 

Aruncam ce nu ne mai foloseste, in loc sa... oferim acolo unde este atata nevoie! Uitam atat de usor ca, desi Viata este despre fiecare dintre noi, totusi... suntem conectati. Suntem Unul. Si daca eu am, ai si tu. Daca eu pot, poti si tu. Daca eu sunt bun, esti si tu. Daca eu daruiesc, primesti si tu. Daca eu primesc, daruiesti si tu. Daca tu speri, ma bucur si eu. Daca tu zambesti, zambesc si eu. 

Ingaduie-mi, Doamne sa inteleg cum este posibil sa arunci lucruri bune la gunoi cand in alta parte oameni mor de foame si de sete, mor de frig si de dor de a se simti iubiti; cand in alta parte exista oameni care nu au vazut in viata lor o geanta de piele sau o cizma imblanita; cand in alta parte sunt copii care nu s-au jucat niciodata cu o jucarie, nici macar cu una foarte ieftina? 

Cum as putea sa inteleg asta, Doamne? 

Ajuta-ma Tu!

Astazi am privit, tacuta, la fereastra, masina care venise sa ridice containerul pentru a-l duce la groapa de gunoi. Am incercat un sentiment ciudat de durere si parere de rau... O viata de om aruncata la cos! Fara nici un regret. Fara nici o ezitare. 

"O viata de om" pe care, inacea clipa, am simtit ca am reusit, macar un pic, sa o salvez! 

Si din nou, o emotie puternica m-a cuprins, reamintindu-mi de bucuria acelor ochi mici si curiosi, de guritele si manutele murdare, de piciorusele care alergau desculte pe astfaltul rece...

Gesturile mari nu se fac cu Bani. Poti oferi oricand un strop de Iubire. Oricat de sarac ai fi. 

Gandurile mele au inceput sa se rostogoleasca... crosetand tot felul de idei. Le-am permis  sa apara si le-am incurajat sa se joace in voie, curioasa fiind unde ma vor duce, ce imagini vor crea si ce voi avea de invatat datorita lor...

In momentul in care cumparam ceva, avem o emotie, o nevoie, uneori o asteptare plina de emotie pana putem atinge urmata de un sentiment de bucurie ca am reusit sa achizitionam acel „ceva”. Cream o Energie! De bucurie! Fie ca suntem constienti sau nu de ea, asta facem: o cream. Si ea exista si ramane atasata de noi si obiectul respectiv. Ba chiar pot spune ca este cea care ne leaga de acel obiect. Printre multitudinea de imagini jucause, in mintea mea a aparut o intrebare: Unde, oare, se duce acea energie in momentul in care aruncam acel obiect, inca bun si functional sau chiar nou, nedesfacut din cutie, la gunoi? Oare este ea anihilata de decizia noastra de a-l arunca? Hm... Ar putea fi posibil, insa ma intreb de ce sa nu alegem sa oferim altcuiva aceasta energie a Bucuriei, marindu-i intensitatea si dandu-i voie sa bucure suflete si sa aline dureri?

Eu am invatat, inteleg si practic zilnic Detasarea, insa mi se par doua lucruri diferite: a fi detasat  (adica sa poti sa te desparti de orice si oricine din lumea aceasta cu usurinta si fara pareri de rau) si a fi indiferent (adica sa nu iti pese ce se intampla cu tot ce ai creat tu, uneori in zeci de ani).
Am invatat si despre Karma, ca fiecare primeste atat cat ii este ingaduit, insa mai stiu si ca Iubirea este mai presus de toate si nici macar Dumnezeu nu ne poate opri sa o oferim in cel mai firesc mod cu putinta..., acela de a intinde o mana spre cel care si-a pierdut speranta si increderea. Nu scrie nicaieri ca Dumnezeu nu ingaduie faptele bune pentru ca un om are o karma de rezolvat. Si chiar daca ar scrie... ceea ce simt in inima mea nu poate fi contrazis de nimeni. Pentru ca in inimi, doar Dumnezeu scrie, iar in carti, oamenii...

Probabil ai sa ma intrebi: „Dar ce se intampla cu energia aceasta in momentul cand suntem nevoiti sa aruncam un obiect care se deterioreaza si nu ne mai este de nici un folos? Sau nu mai aruncam nimic? Daca nu mai aruncam, unde le strangem pe toate? Exista un procedeu prin care putem transmuta sau anihila aceasta energie?” Si-am sa-ti raspund asa cum simt: energia aceea dispare in momentul in care obiectul respectiv s-a deteriorat si nu mai poate fi folosit de catre nimeni. Practic nu mai poate fi numit un obiect, ci pur si simplu ceva nefolositor. Asa cred, poate gresesc. E ceea ce inima imi spune si sufletul aproba, considerand ca are sens.

Tu cum simti? Tu ce faci cu energia creata in jurul unui obiect dorit si avut? Cum te detasezi de ea? O ignori sau o oferi, ca un Dar, celor care au nevoie?

Te imbratisez cu drag, creand un alt tip de energie, aceea a Prieteniei, pe care o simt: este reciproca.

Iti multumesc ca Esti!

Clara