Terapie CURCUBEU

Ieri am aflat ca un copil are nevoie de ajutor. Este vorba despre o fetita pe care o cunosc de cand s-a nascut si care a crescut impreuna cu fetita mea. Am simtit ca pot face „ceva” in aceasta privinta si cu acordul mamei am fost sa o vad.

Te simt putin intrigat, poate? Te intrebi: „Cum adica te-ai dus ca ai simtit...? Daca nu simteai nu te duceai? Cum sa nu te duci? Copilul avea nevoie de ajutor...” Da, m-am dus pentru ca asa am simtit si, da, daca nu as fi simtit ca trebuie sa ma duc nu m-as fi dus. Pare simplist, insa pentru mine e un indicator esential. Poate ca altii nu au incredere (inca) in intuitia mea, dar eu am! Si o folosesc cat pot de mult. Si ea, parca simte, si cu cat o folosesc mai mult cu atat ma conduce pe carari si mai frumoase, cu descoperiri si constientizari impresionante.

Inainte sa ajung la ea, ma intrebam, ca om: „Oare de ce trebuie copilul acesta sa treaca prin asa probleme mari?”; ma rugam, ca terapeut, sa mi se arate o cale de rezolvare a situatiei si implicit o cauza (spirituala) a bolii, astfel incat reusita tratamentului sa fie garantata. Imediat intuitia mi-a confirmat ca imi este alaturi si ma ajuta de fiecare data, oferindu-mi cateva raspunsuri.

Ca om e greu sa intelegi de ce se intampla unele lucruri grave copiilor, insa ca terapeut sau ca om care ai inteles ca totul este energie, incepi sa intelegi ca si copilul este un Spirit care vine in aceasta lume, pe aceasta planeta cu o misiune, cu un bagaj energetic, cu o karma, cu niste daruri si incercari pentru el si pentru ceilalti (de obicei, familie). Copilul este mic pentru ca asa este randuiala pe planeta Pamant: sa te nasti mic si oamenii (mai ales parintii) sunt obisnuiti (ca asa au fost invatati la randul lor) sa considere ca daca esti mic nu stii si nu esti constient de foarte multe lucuri. Totusi, un copil, asemeni unui adult, este o energie, un Spirit, o entitate intrupata cu scopul de a evolua sau de a-i ajuta pe ceilalti sa evolueze. Spiritual este posibil sa fie o entitate chiar mai „batrana” (cu varsta astrala mai mare / cu mai multe reincarnari) decat un adult. Interesant, nu?

Am ajuns la ei si in pragul usii ma asteptau nerabdatori si curiosi: fetita, fratiorul ei si mama lor. In drum spre ei, le facusem deja curatari... Obisnuiesc sa imi „aranjez” dinainte „terenul”. Asa simt. Asa fac.

Am intrat si m-a intampinat mirosul de placinta cu mere proaspat scoasa din cuptor... Am zambit... si, recunosc, am salivat! (apoi am gustat... si, ...poti saliva si tu, era foarte buna!) Dupa ce am schimbat cateva cuvinte cu parintii m-am indreptat spre camera copiilor sa ma apuc de „treaba”. Nu aveam nici un plan. Nu am regizat nimic. Si bine am facut pentru ca am lasat totul sa se intample... si s-a intamplat intr-un mod... impresionant!

Copiii se jucau bucurosi de reintalnire (mi-am luat si fetita cu mine)... Vazandu-i atat de fericiti mi-am dat seama ca a-i intrerupe eu din joc pentru terapie... ar produce un stres, o neplacere, o nemultumire, o frustrare..., eventual un refuz si o reactie de respingere. Exact ce nu mi-as fi dorit. Asa ca, in speranta gasirii unei solutii optime, am amanat un pic Momentul. M-am asezat langa ei... un pic tematoare ca nu voi stii sa gestionez corect situatia, emitand tot felul de semnale de „Ajutor!” spre Univers.  Stand asa si asteptand un Raspuns, privindu-le jocul..., mi-au picat ochii pe o carte. Am zambit! Am simtit! Acolo era raspunsul!  Am luat increzatoare cartea si i-am intrebat: „Ia sa vedem, ce carte este aceasta?” .... Curiosi, si-au intors ochisorii spre mine si au dat din umeri: „Nu stim!”. Am zambit iar si am citit titlul: „Cum se apara animalele” ...., „Voi stiti cum se apara animalele?”. „Nu, nu stim!”. „Vreti sa va spun? Uite, scrie aici!”. „Da, da...” Am deschis cartea la „intamplare” (oare?) si am inceput sa citesc „Cum se apara sarpele... Sarpele se apara ascunzandu-se printre frunze...”, si, sasaind, imi indreptam degetelele spre ei... sub forma unui „atac” imaginar al unui... serpissssshor. I-am amuzat. Radeau cu gura pana la urechi. Am simtit ca am reusit (Multumesc, Univers!!!) sa stabilesc conexiunea. Am prins curaj si am intrebat-o pe fetita daca vrea sa ne jucam un joc. A acceptat bucuroasa si foarte curioasa. „Uite, vom juca un joc despre culori. Tu vei sta, aici, pe scaun, iar eu te voi invalui in culori.”. „De unde ai culori?”. „Hm... Am sa fac o magie si din palmele mele vor curge culori cu ajutorul carora „te voi colora” pe tine! Ce trebuie sa faci tu este sa stai linistita si atenta si sa imi spui ce culoare folosesc.”  Si am inceput... sedinta de terapie... CURCUBEU! Imi miscam mainile pe langa ea in timp ce doi ochisori uimiti, curiosi, plini de iubire si ...joc, imi urmarea fiecare miscare, exclamand, printre rasete zglobii de bucuria descoperirii: „Alb!”, „Maro!”, „Negru!”, „Rosu!”, „Culoarea pielii!”... In acest timp eu faceam curatarea campurilor fetitei. A urmat taierea stringurilor cu ajutorul Arhanghelului Mihail... moment in care culorile percepute de ea s-au schimbat in: „Rosu!”, „Violet!”, „Bleu!”, „Galben!” ...”Vad TOATE culorile!!!” Recunosc ca pana si eu, care cunosc puterile energiilor pe care le folosesc, am fost uimita de aceasta Schimbare si, mai ales de puterea de perceptie a fetitei. Atata incantare sa VEZI ceea ce faci (si de obicei nu se vede). I-am zis... „Pe toate le vezi?” ....”Da, da!” ... „Si negrul? Maroul? Unde sunt ca nu le-ai mai zis?” ... „Aaaa... , pai pe alea nu le mai vad! Vad violet! Uite si rosu!” ...

Fara cuvinte!

Am continuat, multumind continuu in gand si abtinandu-ma sa nu imi dea lacrimile. Impresionant. Pentru cateva secunde am simtit ca am ajuns in Rai si vad un ingeras-copil care se joaca de-a culorile, razand cu pofta, cu toata bucuria de A FI!

I-am pus mainile in dreptul inimii, acolo unde are ea problema, si mi-a zis... „Ma inteapa!”. Am indepartat palmele si mi-a zis ca asa este bine. Am continuat sa dau Lumina. Am intrebat-o iar daca o deranjeaza ceva. A zis ca nu.

La sfarsit, i-am facut ceea ce se numeste „Ploaia de Lumina”. Am intrebat-o ce simte. Mi-a zis: „Ma gadili!!! Hi hi hi...” Si a inceput sa rada exact ca si cum ar fi gadilat-o cineva si sa se ...scarpine peste tot! Am insistat: „Spune-mi cum simti..., descrie-mi.” ... „Pai simt asa... ca si cum... ” Vazand-o incurcata i-am zis: „Ca si cum cad picaturi de apa peste tine, ca atunci cand iti face mami dus?” Si ea..., bucuroasa ca o inteleg, a exclamat: „Da, asa! Asa simt! Ah, ce ma gadila!!! Hi hi hi...” Mamica ei, fiind de fata, ma intreba mirata din priviri ce se intampla, daca e de bine, daca e de rau... Am linistit-o din priviri ca este o reactie normala.

Am incheiat terapia...

Copiii si-au continuat jocul.

Simteam Incantare. Uimire. Multumire. Binecuvantare. Recunostinta!

A urmat discutia cu mama fetitei. I-am explicat ce am facut, ce am simtit, ce ar fi indicat sa faca, am discutat despre schimbarile pe care eu le consider necesare in comportamentul parintilor pentru a ajuta copilul sa se simta iubit si in siguranta si astfel cauza spirituala a bolii sa fie inalturata si sa survina vindecarea.

Am plecat. Cu Inima plina de Recunostinta si cu Mintea plina de constientizari care veneau, veneau, veneau...

Am adormit cu gandul la Raiul din zambetul ei si la Curcubeul din inimioara ei de copil.

Azi, m-am trezit cu dorinta de a scrie ce am trait ieri. Am comunicat mamei ca urmeaza sa scriu si am rugat-o sa nu se supere. Si-a dat acordul. Asa am simtit ...sa impartasesc cu tine tot ce am primit. Iti daruiesc acest CURCUBEU cu drag, din suflet. Si te asigur: nu e putin!

Te invalui in Lumina Colorata,

Clara

P.S. – Mamica ei mi-a povestit astazi ca dupa plecarea mea, fetita a inceput sa aplice pe parintii ei tehnicile de terapie folosite de mine, mai ales, taierea stringurilor. Le taia de mama focului. Si nu, nu pentru ca ii placea in mod special tehnica aceasta. Nu! Le taia pentru ca simtea ca parintii au nevoie de asta. Si simtea ca ea poate sa o faca!

Am zambit. Fetita imi continua „munca”.

E minunata. Si-mi confirma ceea ce am simtit cand m-am intrebat „de ce trebuie ea sa treaca prin aceasta incercare?”: parintii ei au nevoie de Lumina ca sa Urce, sa evolueze si sa fie cat mai aproape de Sursa, de Dumnezeu. Iar ea... ii ajuta sa devina constienti ca mai exista „ceva” dincolo de tot ceea ce putem vedea cu ochii fizici. Fetita lor este terapeutul perfect pentru ei. Sunt binecuvantati si iubiti daca au primit asemenea dar. Alegerile, insa, le apartin!

Toti copiii sunt speciali, insa unii vin cu „ceva” in plus!

Parinti faceti Liniste si ascultati-va copiii. Ati putea sa descoperiti ca va spun povesti divine.

Simplu. Firesc. Oricand.