duminică, 24 septembrie 2017

Despre Iubirea Divina

Ne intrupam pe aceasta Planeta si dupa cativa ani (unii mai devreme, altii mai tarziu) incepem sa Cautam cu totii acel tip de iubire despre care tot citim in diferite scrieri si atunci cand citim avem senzatia ca se infioara totul in noi si in afara noastra de emotie.
Unii o numesc legatura Flacarilor Gemene, altii a Sufletelor Pereche, altii ii spun JUmatatea mea sau Iubirea Divina... Fiecare incearca sa ii dea o denumire cat mai deosebita din diferite considerente (comerciale, de promovare, manipulative sau pur si simplu din dorinta de a arata ca ei au descoperit ca roata e rotunda). O poti numi cum vrei pentru ca nu are un nume. Este nenumita, necuprinsa, infinita, neconditionata si imposibil de inteles cu mintea umana.
Iubirea divina este diferita de tot ceea ce oamenii pot sa cunoasca, observe, inteleaga, iubeasca, simta... Ea nu este o iubire langa care sa te trezesti in fiecare dimineata. Nu este o iubire alaturi de care sa pleci in vacante, cu care sa imparti aceeasi casa, impreuna cu care sa ai o casa, o masina, copii si langa care sa duci o viata de familie asa cum suntem obisnuiti la nivel uman. NU! Nu este nimic din toate acestea si orice incercare de a o rezuma la aceste “obiceiuri si traditii” umane nu va face decat sa aduca multa suferinta in viata ta si a celor din jur.  De ce? Simplu! Pentru ca Iubirea divina nu este despre nimic din ceea ce cunoastem la nivelul planetei Pamant.
Iubirea Divina doar Este.
Ea apare fizic in momentele cheie din viata noastra, producand unde puternice de energie care au unicul scop de a ne rearanja vietile si de a ne readuce directia corecta in tot ceea ce dorim sa facem.
Ea reprezinta ajutorul oferit de Divinitate exact atunci cand avem cea mai mare nevoie.
Adeseori joaca un rol foarte important in viata noastra de cuplu, invatandu-ne cum sa ne traim si manifestam iubirea pamanteana (pe care este musai sa o experimentam, implinim si desavarsim, aflati fiind pe aceasta Planeta-Scoala). Astfel, ne ajuta in gasirea acelui partener langa care putem trai o viata de familie in deplina armonie si intelegere, ne arata ce anume este defectuos in relatia pe care o avem, ne ajuta sa nu uitam cat de mult valoram si sa nu ne oprim pana nu  primim iubirea pe care o meritam. Iubirea divina ne vorbeste continuu despre noi insine, despre cat de frumosi, curati, valorosi, iubiti, protejati, divini suntem, nelasandu-ne sa ne pierdem in greutatile, tumultul si deznadejdile vietii dificile, plina de incercari (necesare) pe aceasta planeta.
Chiar daca se manifesta fizic printr-o persoana, Iubirea divina este un tip de energie (care se simte ca Liniste Deplina), este o bucatica de Dumnezeire (primita in Dar direct de la Sursa) nepervertita si neatinsa de nimic din ceea ce este pamantean. Este Lumina care lumineaza atat de firesc doar aspectele importante din viata noastra, aratandu-ne clar ce este necesar sa facem pentru a ne gasi Linistea. Ea este jumatatea noastra celesta de care avem nevoie din cand in cand pentru a ne regasi pe noi insine si a ne (re)aminti ce avem de indeplinit in aceasta viata. Unicul ei scop este de a ne reaminti si a se asigura continuu ca suntem Fericiti! 
Ea ne insoteste energetic pe tot parcursul calatoriei noastre in aceasta experienta umana, insa dorinta si incercarea de a o prinde si pastra fizic alaturi, este deseori imposibila. De ce? Tocmai pentru ca nu acesta ii este rostul. Asa cum spuneam si cu alta ocazie ( AICI ), nu poti inchide o iubire neconditionata, infinita si nepamanteana in colivii umane numite familii. Nu ar fi de nici un folos, nu ar ajuta pe nimeni cu nimic si, dincolo de toate, ar fi o amputare a propriei evolutii. Iubirea divina apare si ne invata despre Acceptare, Detasare, Compasiune, Legaturi dincolo de Spatiu si Timp... apoi se retrage, dandu-ne Timp si Spatiu sa le manifestam, continuand sa ne fie alaturi “din umbra”. Apoi..., cand suntem pregatiti, apare din nou, oferindu-ne alte si alte lectii necesare drumului nostru evolutiv.
Nu va mai imbatati cu apa rece!
Iubirea divina nu se consuma asemeni iubirilor pamantene. Nu are nevoie de declaratii, de promisiuni, de prezenta fizica, de imbratisari, de verighete, de oficializari si juraminte, de tinut in brate si strans de mana... Iubirea divina este mai presus de toate cate sunt!
Cum o recunosti? Simplu! Este Iubirea care nu iti cere nimic. Ea doar continua sa existe si sa se reverse asupra ta indiferent de ceea ce alegi sa faci in aceasta viata. Este iubirea care iti reaminteste ca tot ce ai de facut in aceasta viata este SA FI FERICIT!
Iubirea divina doar Este. Si atat.
Dragut. Firesc. Oricand.


Clara