Poveste cu aroma de Craciun

Craciunul este perioada din an cea mai mult asteptata de copii. Multi dintre ei fac eforturi sa fie cuminti si ascultatori special pentru a fi siguri ca vor primi cadourile frumoase pe care si le doresc.

Unele dintre cele mai intense amintiri din copilaria mea sunt legate de aceasta sarbatoare. Era perioada din an in care aveam cele mai mari emotii, dar si cele mai mari bucurii. Era timpul in care toata familia se strangea la masa mare si bogata de Craciun, ciocnind pahare si gustand din cele mai alese bucate si cele mai dulci si aromate prajituri. Casa toata mirosea a Sarbatoare!

Inca de la inceputul lui noiembrie gandurile mele incepeau sa fie pline de idei de cadouri si surprize pe care mi-as fi dorit sa le primesc sau sa le ofer. Luna decembrie ma prindea cu planurile gata si mesterind de zor la cate o felicitare sau surpriza pentru parintii mei. 

Mos Nicolae parca prevestea minunea Craciunului care se apropia. El m-a invatat sa imi pastrez intotdeauna incaltarile curate, ca semn de pretuire si respect pentru lucrurile pe care le am, in timp ce alti copii de varsta mea poate ca umbla in piciorusele goale in plina iarna, ingandurati, cu obrajorii supti de foame si ochisorii ingropati in orbite de oboseala si neputinta. 

Noaptea de Mos Nicolae ma prindea cu nasucul lipit de fereastra, asteptand un semn ca este prin apropiere. Ochisorii insa, parca erau vorbiti cu Mosul, caci mi se-nchideau negresit chiar inainte ca el sa apara. Somnul imi era tulburat de grija descoperirii cadourilor, dar si de speranta ca poate am sa reusesc sa-l zaresc macar pentru o singura clipa. Se pare ca el chiar nu se lasa vazut niciodata, preferand sa ramana o aparitie discreta de o bunatate deosebita. 

Dupa venirea Mosului Nicolae stiam ca mai am de numarat fix 18 zile pana cand Mos Craciun va lasa sub brad semnul ca am fost o fetita cuminte.

Traditia spune ca bradutul este musai sa fie impodobit in Ajun, insa in fiecare an ma rugam ca acest lucru sa se intample mai devreme, sa ma pot bucura mai mult timp de prezenta lui. Bradutul meu drag si mult asteptat parca era presarat cu praf magic pentru ca schimba total atmosfera din casa. 

Era frumos si inaltator sa simt mirosul crengutelor si sa adorm privind dansul luminitelor pe tavanul si peretii camerei, ascultand povestile spuse de globuletele multicolore, de diverse forme. In vremea copilariei mele, ghirlandele luminoase erau destul de rare, bradutii fiind luminati de mici lumanarele prinse cu grija pe crengute, luminite care dadeau un aer aparte intregului tablou de Craciun.

Pana pe la varsta de 10 ani bradutul a fost o surpriza pentru mine, aparand in casa noastra

de fiecare data intr-un moment cand eram plecata la joaca sau la bunici. Cand il descopeream sentimentele mele erau amestecate, impletindu-se in inima mea atat emotia revederii cat si dezamagirea ca iar am ratat ocazia de a-l ajuta pe Mos la impodobit. Astfel, in fiecare an ma rugam sa ma lase macar o singura data sa particip la bucuria de a atarna globurile si bomboanele pe crengute si de a pune varful in inaltul cel mai inalt al bradului. Cand esti mai scund decat coada unei maturi, varful unui brad ti se poate parea la zeci de kilometrii inaltime. Ti-amintesti? Asa era si in copilaria ta. 

Si iata ca la 11 ani dorinta mi-a fost indeplinita! Bradutul meu drag ma astepta intins pe podea cu globuletele si ornamentele alaturi.

Eram atat de emotionata! 

Asteptasem atat de mult acest moment, il cerusem cu atata ardoare incat acum sufletul imi tresalta de bucurie si percepeam totul ca fiind ceva solemn si sfant. Era parca un moment de regasire a mea cu mine, cu dorintele mele nestiute de nimeni, cu bucuria cea mai inalta dintre toate... 

Manutele mele mici apucau cu foarte mare grija fiecare globulet, il ridicau pana la nivelul ochilor care se reflectau mari si curiosi in luciul sticlei colorate, schimbandu-mi fizionomia in fel si chip. Apoi, zambind, cercetam fiecare crenguta incercand sa o descopar pe cea mai potrivita si demna de a imbratisa acel globulet. Numai cand eram foarte sigura ca am gasit-o, manuta mea se intindea oferind globul acelei crengute, aceasta primindu-l cu bucurie, ca pe o mare onoare care i se facea. Apoi manutele mele emotionate luau alt globulet... si alt globulet... si alt globulet. La sfarsit, faceam un pas in spate si, asemeni unui artist care-si admira opera abia creata, incepeam sa cercetez in amanunt bradul ca sa ma asigur ca totul este pus exact la locul cuvenit. O farama din teama ca poate nu am ales crenguta potrivita pentru fiecare globulet, recunosc, ma incearca si acum, de fiecare data cand impodobim bradul.

Este sentimentul acela cand iti doresti ca totul sa fie perfect si te gandesti de mai multe ori daca decizia luata la inceput este chiar cea mai potrivita.

Anii au trecut si am auzit anumite zvonuri care negau existenta lui Mos Craciun. Am fost foarte derutata si trista. Nu avea cum sa nu existe Mosul meu drag si bun. Pur si simplu nu avea cum! Poate ca nu il vazusem niciodata, dar el pentru mine era chiar mai real decat patul sau biroul din camera mea. Asa ca in loc sa continui sa fiu trista am hotarat sa  nu iau in seama aceste rautati si sa ma bucur in continuare de existenta  lui in inima mea si sa il astept cu aceeasi incredere, nerabdare si emotie ca in primii ani ai copilariei mele. Ba mai mult decat atat, pentru ca invatasem deja sa citesc am inceput sa caut in carti ce inseamna Craciunul  si cine este acest Mos Craciun. Aveam nevoie de confirmarea ca ceea ce inima stie poate dovedit si de minte. Si am cautat……. Si am citit…. Si iar am cautat…. Si am intrebat in stanga si in dreapta si astfel am reusit sa strang o tolba mare de informatii, mare, mare…..poate chiar mai mare decat sacul cel plin cu jucarii al lui Mos Craciun. Un Mos Craciun care, desi se spunea ca nu exista continua sa vina in fiecare an si sa lase cadouri sub bradutul meu, cu mare grija impodobit intai impreuna cu parintii, cu bunicii, cu cea mai buna prietena, apoi in adolescenta alaturi de omul iubit, dupa cativa ani pentru fetita mea, apoi impreuna cu ea si cu toata familia. 

Pot spune ca o parte importanta din viata mea  s-a desfasurat in jurul bradului de Craciun, el devenind astfel martorul tacut  al cresterii si evolutiei mele, dar si prietenul caruia i-am prezentat, pe rand, cele mai dragi persoane din viata mea. Nici Iepurasul de Paste, cu toata iuteala lui de picior, nu a reusit sa tina pasul cu schimbarile care au avut loc de-a lunguil anilor.

    La 36 de ani, privesc in urma  si revad imagini mirosind a brad si placinta cu mere si scortisoara.   

Cu timpul am descoperit ca pot  aduce magie in fiecare zi obisnuita din viata mea, transformand-o intr-o zi minunata, dar pentru mine Craciunul a ramas si va ramane mereu cea mai mare portie de magie din tot anul. Este ca un valoros premiu, frumos impachetat pe care il primesc la sfarsitul fiecarui an. 

Cat despre Mos Craciun, pot afirma cu deplina incredere  ( doar am studiat atat de mult despre el) ca Exista!! El este in fiecare dintre noi si prezenta lui este cu atat mai pronuntata si mai palpabila cu cat credem mai mult in existenta lui.  Practic, Mos Craciun este o energie la care au acces toti oamenii indiferent de varsta. Este energia bunatatii, a lucrurilor magice, a dorintelor implinite si a credintei fara de indoiala. Este energia iubirii infinite neconditionat. Caci de Craciun am primit si primim in fiecare an DARUL IUBIRII.  Dumnezeu ne-a dat fizic, in lumea noastra pe unicul sau fiu pentru a ne povestii despre lucrurile importante ale vietii. In fiecare an, de Craciun, fiecare dintre noi primim in dar o bucatica de Dumnezeu care se adauga celor primite in anii precedenti. Pe acestea le putem oferi apoi tot restul anului celor care au nevoie de ele,  prin intermediul faptelor bune, fara ca ele sa dispara, din contra se inmultesc cu fiecare vorba buna pe care o rostim, cu fiecare gest frumos pe care il facem, cu fiecare mana intansa neconditionat spre cel aflat in nevoie.

   Craciunul ofera tuturor la fel. De primit, primeste fiecare atat cat este pregatit sa primeasca si sa poarte in inima sa si atat cat este dispus sa ofere, la randul lui, mai departe.

    A afirma ca Mos Craciun nu exista este dovada ca oamenii nu au reusit inca sa isi descopere locul acela bun, cald si dulce din adancul fiintei lor, numit Suflet. Dar sa fim optimisti: exista un timp pentru toti si toate.

Craciun fericit!

Mos Craciun bine-ai venit!

Va pup cu drag si multa iubire in suflet, 

Clara

Va invit sa urmariti si varianta audio a acestei povesti inspirata din copilaria mea si a Irinei, careia Neluta Bunicuta i-a dat glas... 

Auditie placuta! 

Ascultati aici:  Poveste cu aroma de Craciun

Exista suflete drepte in trupuri defecte.

Majoritatea oamenilor sunt adusi in spital pentru a-si invata lectiile la care au restante (de acum sau de alta data) si pentru a-si mai rezolva din karma. Ma refer aici la pacienti, insotitori si personal medical, deopotriva!

La inceputul anului am stat vreo 7 zile intr-un spital de copii din Bucuresti unde am vazut copii imobilizati la pat care-si invatau parintii despre Liniste, Armonie, Rabdare, Speranta, Responsabilitate, incredere si...Iubire. Am vazut parinti neinteresati de aceste maini intinse spre ei de către proprii lor copii. Copii care, inainte de venirea pe Planeta Pamant, si-au ales special astfel de karme grele tocmai pentru a-si ajuta parintii sa evolueze!

La prima vedere, cand intri intr-un spital de copii ai tendinta de a le plange intai de mila parintilor: "Vai, saracii, cat se chinuie". Dar daca iti dai voie sa faci un mic pas inapoi si sa vezi si sa simti, vei avea acces la multe informatii, de cele mai multe ori teribile. Un adevar dureros, pe care putini reusesc sa il afle, si, si mai putini, ajung sa le pese si sa il inteleaga.

Sa va povestesc cateva cazuri concrete, vazute cu ochii mei, auzite cu urechile mele si simtite cu sufletul meu, cu mentiunea ca nu judec pe nimeni, doar constat niste stari de fapt, pe care le ofer altora care, poate, au nevoie de ele.

O fetita, de aproximativ 11-12 ani, cu ambele picioare in ghips. Si cand zic ambele picioare, ma refer la toata lungimea ambelor picioare. Fetita singura in pat. Mama...la tigara. Vine Domnul Doctor si ii spune fetitei: "Hai sa ne intoarcem pe burtica." Fetita, speriata si neajutorata, il intreaba cu glas stins: " Cum sa fac eu asta? Ca nu pot sa ma misc." Celelalte mame si pacienti din salon au sarit in ajutor. Una a intrebat: "Mama unde e?". Doctorul raspunde: "Este la tigara, am vorbit eu mai devreme cu ea si i-am zis ca vin." Tot salonul era langa fetita. Sa o ajute! Fetita ...speriata. Inconjurata de...straini. Mama nu.

S-a dus cineva dupa ea. Vine, intr-un final, "speriata" si un pic deranjata ca a fost chemata degeaba: "Da' ce s-a intamplat?". "Pai, sa ii decupam un pic ghipsul la calcaie..." "Aaa... Pai asta stiam. Ca am vorbit cu Doctorul si mi-a zis ca vine sa ii taie din ghips. Si i-am zis ca imi termin cafeaua si tigara si vin si eu."

........

O alta fetita, imobilizata in caruciorul cu rotile, cu tetrapareza spastica, internata pentru operatie, insotita de mama ei. La un moment i s-a parut ceva foarte amuzant si a inceput sa rada. Mama ei, serioasa: "Nu mai rade." Fetita ii raspunde, razand si mai tare: "Bucura-te ca nu plang!"

......

Un baiat, internat de 2 saptamani, operat la genunchi, singur, neinsotit. Dornic, evident, sa mearga acasa. Afla ca va fi externat in ziua respectiva. Bucurie mare. Imediat pune mana pe telefon sa isi anunte parintii. Dupa ce vorbeste cu amandoi, se intristeaza. Nici unul nu avea timp sa vina sa il ia. Cel putin, nu prea repede. Dupa miezul zilei, apare tatal. Intra in salon, saluta politicos pe toata lumea, doar pe el nu-l baga in seama. Se aseaza pe un scaun si incepe sa butoneze telefonul. Baiatul incepe sa isi faca singur bagajul. La un moment dat ii spune tatalui sa se dea putin la o parte ca sa poata sa ajunga la noptiera lui, de unde avea de luat cana si lingura. Tatal nu schiteaza nici un gest. Copilul se aseaza pe pat si asteapta rabdator. Dupa un timp, ii mai spune o data sa il lase sa treaca. Tatal continua sa tasteze... absent. Copilul asteapta langa el. In picioare de data aceasta. Intr-un final, tatal isi ridica ochii din telefon, se ridica si il lasa sa treaca.

.......

Nu voi da sfaturi. Nu voi spune cum ar fi trebuit sa reactioneze fiecare. Nu spun ce este gresit. Nici macar nu spun ca e ceva gresit. Doar am relatat niste fapte. Atat.

Doamne ajuta!

Si fiti siguri ca EL chiar ne ajuta prin aceste entitati superioare care aleg sa vina Aici, pentru noi si evolutia noastra. Privind acesti copii-ingeri, zambesc cu incredere si speranta... 

Viitorul nostru este asigurat prin acest Prezent Divin. 

Suntem pe maini bune. 

Suntem ajutati, protejati si iubiti. 

Doar de noi depinde daca acceptam sau nu aceste daruri oferite neconditionat.

Va imbratisez cu drag si recunostinta,

Clara

Incepand de azi decid sa...

Au murit 30 de oameni. Unii in mai putin de 5 minute.

Multi altii sunt in stare grava si foarte grava la spital. Sunt anesteziati ca sa nu moara din cauza durerilor insuportabile. Unii dintre ei se vor intoarce acasa, altii... Acasa. Toti vor purta pe trup si in suflet cicatrici adanci care nu se vor mai sterge niciodata (in nici o viata de acum incolo) si care se vor adauga celorlalte pe care le aveau deja. Vor urma perioade extrem de grele, caci cu vor trebui sa se obisnuiasca cu noul chip si noul trup, posibil cu lipsa unor parti din trup... Sunt urme ale dezastrului pe care, cu ajutorul nostru, va fi nevoie sa invete, cu rabdare, sa le accepte ca fiind parte din ei si sa le iubeasca. Acesti oameni vor trebui sa invete din nou sa deschida ochii, sa se miste, sa manance, sa mearga, sa relationeze, sa nu se mai teama, sa isi doreasca sa traiasca, sa nu se mai invinovateasca, sa nu se mai urasca, sa ramana imuni la privirile indiscrete, acuzatoare si iscoditoare ale trecatorilor...

De doi dintre oamenii care au fost in noaptea de vineri in acel club ma leaga amintiri vechi, dar atat de prezente in aceasta perioada. Cu Ioana am fost colega in clasele I-IV, iar cu Mihai in clasele V-XII. Mihai este acasa in stare de soc, dupa ce in acea teribila noapte a salvat cateva vieti. Ioana este la Spitalul Bagdasar-Arseni, intubata, de nerecunoscut, avand corpul acoperit de badaje. La capul ei ticaie un aparat care confirma faptul ca inca traieste. 

Inca nu stim ce se va intampla maine sau chiar in clipa urmatoare... Doar ne rugam. „Sa fie bine!”

Avem in fata realitatea clipei prezente si vedem un spectacol trist in jurul nostru. Spectacol care rezoneaza cu durerea din noi. Si deodata parca nu mai exista nici un fel de distanta intre inimile noastre. Parca ne cunoastem cu totii si suntem prieteni. Prieteni intru suferinta si durere. 

Acasa, pe strada, in metrou, la birou, in timp ce dorm, in timp ce mananca, in timp ce invata, in timp ce incearca sa isi continue viata pe pamant, exista milioane de oameni sufera si plang. Se simt neputinciosi in fata evenimentelor si a durerii. Plang de dor, de spaima, de vinovatie, de disperare, de furie, de gandul ca ei sau cei apropiati lor ar fi putut fi in acea noapte in acel container izolat cu bureti, numit club. Plang pentru ca realizeaza linia fina dintre ceea ce numim Viata si ceea ce numim Moarte. Plang pentru ca nu inteleg sau pentru ca inteleg prea multe. Plang pentru ca au fost sa isi identifice copilul, ars in totalitate, dupa... cercei. Plang pentru ca in numai cateva zeci de secunde viata linistita pe care o aveau s-a transformat in cel mai mare cosmar. Plang pentru ca nu mai pot inchide ochii fara sa li se deruleze dinaintea lor, iar si iar, imagini terifiante cu oameni arzand de vii. Plang pentru ca nu mai pot face liniste in ei in in afara lor. Plang pentru ca sufletul urla in ei. Este ca si cum cu totii am fost in acea seara in acel club si am ars de vii. Atat de profund si real resimtim durerea in aceste zile. Si poate ca, intr-un fel, chiar asa este. Am fost cu totii acolo. Caci suntem interconectati si, chiar daca nu suntem constienti de asta, tot ce se intampla cu fiecare dintre noi are o rezonanta, mai mica sau mai mare, la nivelul tuturor.

Pentru toti acesti oameni si pentru noi viata nu va mai fi niciodata la fel. Sau asa ar trebui sa fie. Un astfel de episod nu ar trebui sa treaca fara sa produca o schimbare, cat de mica, in gandirea, atitudinea si simtirea unui Om. Si nu ma refer la cautarea vinovatilor si pedepsirea lor. Nu asta ma preocupa si sincer, nu vad in asta o adevarata rezolvare. Schimbarea este necesara la nivel de individ. Ea vine din interiorul fiecaruia si se poate declansa punand o intrebare simpla:

Ce invat eu de aici?

Raspundeti-va. In liniste, pe indelete. Si cu blandete. Imbratisati-va sufletul cu Iubire si lasati-va timp sa luati, apoi, o decizie. Caci da,dupa fiecare constientizare sunt necesare decizii. Astfel apare urmatoarea intrebare:

Ce sunt dispus sa schimb eu la mine dupa acest eveniment?

Lasati-va iar timp sa va raspundeti. Nu va grabiti. Nu va chinuiti si, mai ales, nu va invinovatiti. Considerati-va bucurosi ca voua vi s-a mai lasat Sansa de a decide ce vreti sa faceti de acum incolo.

Repet: Sunteti Creatorii vietii voastre. De voi depinde daca veti schimba sau nu ceva. E firesc sa plangeti si sa va doara, insa lacrimile si durerea fara o constientizare sunt... doar o impresie ca ne-am descarcat de o energie care ne apasa. Va descarcati si e bine ca o faceti, insa energia aceea, care este tot creatia voastra, unde se duce?

Repet: aveti grija de tot ceea ce creati (bun sau mai putin bun) pe Planeta Pamant. Luati aceasta energie eliberata si transformati-o intr-o Opera de Arta. Transformati-o in ceva (ce vreti voi) plin de Lumina.

Ceva de genul: „Incepand de azi decid sa...” Apoi aveti grija de tot ceea ce ati creat. Si de fiecare data cand sunteti tentati sa uitati decizia pe care ati luat-o Azi, amintiti-va ca doar in acest mod puteti trimite din Lumina voastra celor care au nevoie de ea. Doar de voi depinde daca le stingeti sau nu „becul”.  In acel club, flacarile au fost stinse de pompieri, insa in inimile noastre flacara nu trebuie stinsa. Ea trebuie sa produca Lumina si sa o poarte mai departe.

Lumina... ajuta la Vindecare si Inaltare. Evolutie.

Sunt convinsa ca putem ramane prieteni si intru Speranta, Armonie si Iubire, nu doar in durere.

Lacrimi inca se preling, firesc, pe obrazul sufletului meu, insa inima continua sa bata. Ritmic, cu speranta.

Incepand de azi decid sa...

Clara

Update: Draga mea Ioana s-a desprins de aceasta lume in data de 13 decembrie... , plecand Acasa.
Zbor lin, micuto. <3

Tic Tac

Pe Ioana mi-o amintesc din clasele I-IV. Era mereu cu zambetul pe buze, desi, inca de pe atunci, viata nu i-a zambit la fel de des...

Ne-a luat valul vietii si o perioada nu am mai stiut nimic de ea. Ne-am regasit cu ceva timp in urma, pe Facebook. Tot amanam, din lipsa de timp, sa ne revedem la un suc.

Azi... Ioana este la Spitalul Bagdasar-Arseni, intubata, de nerecunoscut, avand corpul acoperit de badaje. La capul ei ticaie un aparat care confirma faptul ca inca traieste. Este inca o incercare grea pentru ea pe care sper sa o treaca cu bine. Ioana a fost mereu o fata, desi mica si firava, foarte puternica.

In acest weekend plin de durere m-am surprins facand lucruri simple cu gandul si simtirea ca le fac pentru ea, pentru Ioana cea micuta si zambitoare...

I-am zambit copilului meu.

I-am multumit omului de langa mine.

Am ridicat ochii spre Cer.

Am respirat constient.

Am muscat cu pofta dintr-o placinta de dovleac.

Am zambit.

I-am strigat Dumnezeului din mine, si din noi toti, ca il iubesc.

Il rog pe Dumnezeu sa te inconjoare cu dragostea lui infinita, Ioana, si, daca este in Voia Lui si Spre Binele Suprem, sa iti mai dea o sansa. 

Oricum ar fi, te tin in palmele mele si te port in suflet, ca pe o comoara.

Amin.

Draga si micuta mea, Ioana, iti spun cu toata iubirea ca sunt alaturi de tine si te astept sa iesi din spital ca sa putem sa facem impreuna lucruri simple care sa ne umple sufletul de bucurie si iubire.

Dragut. Firesc. Oricand. 

Clara

Nimic nu dureaza o vesnicie?!

Traim in etape.

Poate nu suntem constienti, dar asa se intampla. Este ceea ce noi, oamenii, numim cu tristete si uneori cu lacrimi de disperare in ochi: „nimic nu dureaza o vesnicie.”

Dragii mei, pai este foarte bine ca este asa! Altfel am bate pasul pe loc la nesfarsit...

Evolutia inseamna schimbare.

Schimbarea presupune renuntarea la acele lucruri, persoane, locuri, activitati care nu mai aduc nimic nou in viata noastra si care, intr-un fel sau altul, ne tin pe loc.

Pentru a avea o viata frumoasa si sanatoasa, fara drame inutile, este necesar sa purtam tot timpul intiparit in mintea noastra doua aspecte importante: Cine Suntem si Care este Scopul pentru care am venit Aici. Doar asa putem intelege diferitele etape prin care este necesar sa trecem ca sa ajungem Departe si sa crestem in Lumina.

Am fost invatati sa cautam Relatia perfecta. Omul perfect. Jobul perfect. Casa Perfecta. Viata perfecta. Nu e rau, dar nu e bine. Si nu pentru ca Perfectiunea nu ar fi posibila, ci pentru ca dorinta de perfectiune ne leaga cu lanturi groase si puternice de oameni si locuri, impiedicandu-ne Evolutia. Tragem cu dintii de tot ceea ce ni se pare noua ca ar semana a perfectiune sau este usor perfectibil si refuzam sa ne lasam dusi de val, sa curgem lin cu toate lucrurile care apar in viata noastra. Ne invinovatim si ne punem singuri mii de piedici (mentale) inutile, neintelegand ca toate ne sunt date Spre Binele Nostru Suprem.

Daca reusesti sa te detasezi este atat de clar si de simplu!

Nimic nu dureaza o vesnicie spre binele Tau! Ca sa inveti tu, ca sa cresti tu, ca sa descoperi tu, ca sa alegi tu, ca sa compari tu, ca sa intelegi tu, ca sa urci tu, ca sa te descoperi TU! Daca am avea de la inceput imaginea de ansamblu a vietii noastre am intelege! Daca am avea Incredere, Rabdare... Am fost invatati sa nu avem. Am fost invatati sa traim drame si sa nu ne bucuram. Am invatat sa ramanem blocati intr-un singur moment si sa consideram ca tot ce traim acum, bun sau rau, nu se va sfarsi curand. Habar nu avem cat suntem de iubiti si protejati!

Nu trebuie sa te agati de nimeni pentru a fi fericit. Nu trebuie sa te lupti pentru nimic  si nimeni niciodata. Este de ajuns doar Sa Fii. Atat. Cu Iubire. Pentru TOT!

Si intr-o zi... ai sa primesti un Cadou. Un cadou care a fost intotdeauna langa tine si ti-a urmarit, trait, inteles, acceptat si iubit etapele vietii tale lasandu-ti timp si spatiu sa le traiesti, intelegi, accepti si iubesti si tu.

Si-n acel moment ai sa constientizezi de ce a fost nevoie de tot ce ai trait pana in acel moment si de ce unii oameni au plecat din viata ta. Ai sa intelegi si ai sa multumesti ca „nimic nu dureaza o vesnicie”.

Te vei simti bogat. Pentru ca vei descoperi Vesnicia in ochii ei/lui. Care, de fapt, au fost ai tai in tot acest timp. Dar i-ai tinut inchisi. 

Imbratisez cu drag, in vesnicie,

Clara

Si daca Iubirea...!?

Si daca Iubirea este aLtFeL decat credem noi?

Daca este complet diferita de ceea ce cunoastem si inseamna cu totul altceva decat am fost invatati, am trait si am definit ca fiind...iubire?!

Cand iubim, am fost invatati sa ne adunam cate doi si din acel moment sa ne continuam viata impreuna, incercand sa facem aproape totul alaturi de cel iubit. Dar daca Iubirea inseamna sa fii liber, traindu-ti viata cum ai chef? 

Am fost invatati sa fim fideli... , sa fim atenti, sa fim tandri, sa oferim tot ce avem mai bun celuilalt... , uitand, de cele mai multe ori, de noi insine. 

Daca iubirea inseamna sa te iubesti si sa te celebrezi in fiecare zi ca fiind cea mai importanta persoana din viata ta si abia apoi sa iti indrepti atentia catre celalalt care, oricum este parte din tine si, fie ca iti este aproape sau la mii de kilometrii distanta, traieste fix aceleasi lucruri pe care le traiesti si tu, cu aceeasi intensitate si maretie? 

Daca iubirea inseamna sa il iubesti pe celalalt  fara sa ai nici un fel de asteptari de la el?

Daca iubirea inseamna sa nu fii impreuna cu omul iubit si, totusi sa il iubesti maxim, asa cum o face si el? Daca iubirea inseamna sa nu privesti (in) ochi, sa nu asculti soapte, sa nu saruti buze, sa nu mangai trupul infierbantat de dorinta, sa nu petreci timpul impreuna..., ci doar sa traiesti in sufletul celuilalt la fel cum si el traieste in sufletul tau?!  

Caci, nu-i asa!? 

Iubirea-i mai presus de toate! Ea nu are nevoie sa fie aprinsa, reaprinsa, cladita, intretinuta, protejata, oficializata... Ea doar Este si continua Sa Fie indiferent ce faci! 

Daca Iubirea este un perfect plan divin care incepe sa se desfasoare deindata ce ti-ai intalnit Sufletul Pereche? 

Daca nu este nevoie decat ca tu sa te bucuri si sa traiesti cu recunostinta fiecare picatura din acest Dar divin?

Daca va veni o vreme cand vom fi trasi la raspundere ca i-am taiat aripile si (posesivi, gelosi si paranoici cum suntem) am inchis-o in colivii mici, numite relatii, spoite apoi (din vanitate) cu aurul verighetelor, sperand sa facem astfel din iubirea noastra ceva puternic care sa dainuie peste veacuri?!  

Oare are nevoie Iubirea cea infinita de astfel de artificii ca sa reziste in timp? Sau noi inca nu am inteles si nu am trait inca, cu adevarat, Iubirea?

Celei mai iubite iubiri, cu Iubire Infinita, lasata libera sa zburde-n Univers,

Clara

Nu poti sa faci o floare sa infloreasca cand vrei tu!

"Nu poti sa faci o floare sa infloreasca cand vrei tu!" 

Este adevarat, o poti ajuta sa aiba conditiile optime de crestere, oferindu-i lumina sau intuneric, apa sau lipsa ei, caldura sau umiditate dupa caz (asta daca stii ce anume are nevoie acea floare pentru a se dezvolta, dar, de cele mai multe ori descoperi pe parcurs), dar nu ii poti grabi Inflorirea. Indiferent ce ai face, oricat ai vrea, oricata nevoie ai avea, oricat te-ai da peste cap, ea isi va continua planul sau de dezvoltare. Este important sa intelegi toate acesste lucruri.

Uita-te la tine!

Cu siguranta, au existat si exista in viata ta oameni care te-au sfatuit, au incercat sa te indrume, sa te aduca pe "calea cea buna", sa iti arate ce faci mai putin bine si ce ar fi necesar sa schimbi ca sa fii fericit, dar pe cati dintre ei i-ai ascultat? Si daca i-ai ascultat pe unii, nu-i asa ca tot propriile descoperiri, constientizari si decizii ti se par mai avantajoase si mai pline de sens? Aminteste-ti ca cel mai tare ai stralucit atunci cand tu ai vrut, cand tu ti-ai dat voie, cand tu ai muncit (uneori din greu) sa iti creezi propriul cadru in care sa stralucesti.

Probabil ti-e din ce in ce mai clar ca Tu, pentru Tine, esti Prima Persoana de care Ai Nevoie! Abia apoi vin ceilalti...

Iti este din ce in ce mai clar ca toate greselile pe care le-ai facut, toate deciziile pe care le-ai luat, toate experientele prin care ai trecut, te-au ajutat sa devii Omul de Azi.

Si-atunci de ce nu ai incredere in tine, Om drag?

De ce mai ai, inca, nevoie de confirmari?

De ce inca eziti sa actionezi, sa decizi pentru tine si sa iti creezi Viitorul?

Arunca o scurta privire in Trecut (pentru a-ti aminti ca Poti!) si-apoi aduna-ti toate fortele si traieste-ti viata cu toata fiinta ta. Aici. Acum. Cu demnitate si fara ezitari. Tot ceea ce ti se intampla (bun sau rau) este spre cresterea si dezvoltarea ta. Universul nu greseste niciodata. Ai incredere in Tine si in planul Divin. Ajuta-te continuu. Esti cel mai bun prieten al tau. Singurul care nu iti va intoarce spatele niciodata!

Bun... Si acum, dupa ce ti-e foarte clar cum sta treaba cu tine, indreapta-ti atentia catre ceilalti.

Incepe sa lucrezi cu ei, spre Binele LOR.

Ajuta-i fara sa ii sufoci.

Sfatuieste-i fara sa ii obligi.

Ramai aproape de ei, fara sa ii stresezi.

Iubeste-i fara sa ii santajezi.

Stiu! Dorinta de a-l vedea pe aproapele cat mai bine si mai fericit este mare, insa nu il pune pe el inaintea ta (mi-amintesc ca am mai discutat despre asta: ca sa il poti ajuta trebuie sa fii tu ok) si, foarte important, nu ii grabi ritmul. 

Aminteste-ti continuu: 

„Nu poti sa faci o floare sa infloreasca cand vrei tu.”.

Aminteste-ti ca nici tie nu ti-ar placea si nu ti-a placut niciodata sa fii grabit.

Aminteste-ti ca si tu ai fost candva la fel (de mic, de prost, de adormit, de nepriceput, de iresponsabil) ca cel din fata ta. Priveste-l cu ingaduinta, compasiune si iubire. Exact asa cum ti-ar fi placut si tie sa fii privit. Si da-i voie sa greseasca, sa aiba alegerile lui si experientele lui. Intervino doar din cand in cand, dandu-i cateva idei despre cum ai facut sau ai face tu in situatia respectiva. Dar nu-l speria, nu-l agresa, nu-l obliga sa ia de bun tot ce ii spui tu, nu-l face sa se simta inferior... Vorbeste-i si ofera-i totul cu calm si Infinita Iubire. Poate ca uneori e nevoie sa fii ferm... Incearca, totusi, sa indulcesti fermitatea aceea cu explicatii si exemple. Nu insista. Spune-i o data si apoi lasa-i timp sa rumege, sa inteleaga, sa accepte si sa actioneze singur. Sau sa uite ca ai discutat vreodata cu el. Caci e dreptul lui sa nu te ia in seama. Pana la urma, e viata lui! Si doar el decide pentru ea, fie ca e doar un ...Copil.

Tan taaa niisss!!!!

Copilul!

Copilul tau. Creatura aceea micuta care a aparut in viata ta, neinsotit de instructiuni si date tehnice. Micutul OM care depinde doar de tine ...pana la o anumita varsta (din fericire!). Doar de tine, ca parinte sau tutore, depinde calitatea vietii lui de mai tarziu. Pe toate planurile.

Oare esti constient de asta? Realizezi ce greutate imensa este pe umerii tai? Oare iti dai seama ca doar de tine depinde ca aceasta greutate sa devina mai usoara ca un fulg?

E atat de simplu!

Priveste Natura. Descopera-I legile dupa care se dezvolta. Invata de la ea. Iti poate fi cel mai bun profesor.

Parca-i vei auzi glasul incarcat de simplitate si istoria atator generatii: „Pe copil lasa-l sa creasca in ritmul lui, sa aiba alegerile lui, esecurile lui...” Nu incerca sa ii preiei sau sa ii impiedici posibila durere, posibilul chin, posibilele nereusite... Nu incerca sa il tii „protejat” intr-un glob de sticla, chiar daca tu, trecut fiind prin multe greutati, ai gasit calea cea mai simpla si nedureroasa de a rezolva diverse situatii. Copilul tau este o alta persoana, alt spirit venit Aici, Acum, sa evolueze. El are o alta misiune personala si alte experiente de trait, care, chiar daca seamana cu ale tale, nu sunt si nu vor fi niciodata identice. Nu-i vei fi de nici un ajutor. Ba mai mult, pe langa ca ii ingreunezi evolutia, te vei transforma, treptat, in omul care i-a distrus viata si increderea in sine si nu va mai avea nici un rost sa te intrebi, la batranete, de ce nu mai poate sa te iubeasca asa cum ar fi normal. Tu ti-ai iubi calaul? Poate vei spune „Da!”. E posibil sa fie un raspuns sincer sau unul venit din imensul tau Orgoliu care te-a dominat intreaga-ti viata. Daca e un raspuns sincer, te felicit! Insa stim amandoi cat de evoluat trebuie sa fii si cate rani trebuie sa fii avut si sa fii vindecat ca sa ajungi la aceasta inalta intelepciune si vibratie de A Iubi Neconditionat. In general, oamenii nu-si iubesc calaii. Deci, fa tot posibilul sa nu depasesti limitele si sa nu devii unul. Ar fi pacat sa distrugi vieti din dorinta „de a face bine”. Mai bine „lasa omul in prostia lui”! (caci mai mare ajutor ar fi decat sa ii iei dreptul de A Fi asa Cum E!) Cu siguranta se va gasi si pentru el o cale de a se declansa acel „Click” salvator. Caci nimeni nu scapa netrezit, neiluminat, nedesteptat... la fel cum nici o floare nu ramane neinflorita!

Acum sau in alta viata tot se va intampla.

Cu totii avem perioade mai putin bune... Cu totii dorim sa ne descoperim, sa aflam cine suntem cu adevarat, care e scopul nostru in aceasta viata si cum putem face sa fim fericiti.

Sunt alaturi de tine si te ascult fara sa te judec. Uneori o sa ti se para ca te cert, insa este vorba doar de fermitatea despre care vorbeam putin mai sus si de care ai nevoie din cand in cand. (Cineva trebuie sa faca si treaba "murdara", nu?! - aceea de a-ti pune in fata, din cand in cand, oglinda in care sa te vezi Exact asa Cum Esti. Caci marile reusite nu vin din mangaiat frumos pe crestet si din "Lasa, ca e bine si asa.")

Sunt convinsa ca vom reusi sa gasim cel putin o solutie la ceea ce te framanta. Putem gasi raspunsuri frumoase impreuna.

Prinde-mi mana intinsa catre tine.

Te imbratisez cu drag si te astept sa povestim despre ce vrei tu. Poate nu am sa stiu sa iti raspund la toate, dar sigur voi stii sa te ascult.

Clara

Forma vs. Continut

Ne uitam prea mult la forma si mai putin la continut.

Prea mult la vorbe si mai putin la ce spun ele...

Prea mult la gesturi si mai putin la intentia din spatele lor...

Prea mult la chipurile oamenilor si prea putin la sufletul lor...

Admiram oamenii numai pentru calitatile lor fizice: sa fie frumosi, sa fie slabi, sa arate bine, sa fie puternici, sa fie imbracati frumos cu haine dintre cele mai scumpe.

Apreciem situatiile in functie de propriile interese si nevoi.

Uitam ca tot ceea ce ne este dat sa experimentam (bun sau rau, in acceptiunea noastra) are un scop BUN pentru noi si viata noastra.

Alegem sa respingem sau sa acceptam lucruri, oameni, situatii in functie de mofturile de moment, fara a trece prin filtrul mintii si al sufletului. Ne implicam din ce in ce mai putin in tot fara sa ne dam seama ca abandonandu-i pe ceilalti, ne abandonam pe noi insine.

De multe ori ma intreb cum ar fi sa ni se ia posibilitatea de a alege?

Am fi pierduti, oare? 

Sau am fi mai... buni, mai umani, mai uniti?
Am invata ce este cu adevarat important?


Va pup!
Clara

Mai exista cineva care nu stie ca florile se ofilesc daca nu le uzi?

Ca sa ai o piele frumoasa trebuie sa o hidratezi, sa o feresti de soare intens si lovituri...

Ca sa ai un par frumos trebuie in primul rand sa il speli, apoi sa folosesti un balsam care sa il faca stralucitor si matasos...

Ca sa ai ochi luminosi trebuie sa ii speli cu apa rece si sa ai un suflet pe care sa il lasi sa „iasa” prin ei...

Ca sa ai flori frumoase trebuie sa le uzi periodic si sa le pui intr-un loc luminos si caldut...

Ca sa arati bine trebuie sa te imbraci cu haine frumoase, care sa iti vina bine, sa se asorteze, sa se potriveasca intre ele si felului tau de a fi...

Sunt lucruri pe care le stiu chiar si copiii.

La fel e si in relatii... Ca totul sa mearga bine si toata lumea sa fie fericita trebuie sa te ingrijesti in fiecare clipa de relatia ta si de persoana pe care o iubesti. Trebuie sa ii oferi caldura si atentie, vorbe frumoase si tandrete, trebuie sa ai grija de starile ei in fiecare zi, sa o imbratisezi, sa o saruti, sa ii vorbesti despre iubire din priviri, trebuie sa ii arati ca iti pasa de tot ce i se intampla, trebuie sa ii oferi iubire... Altfel va fi trista... si se va ofili de-atata tristete... Asa cum se ofilesc florile daca nu le uzi.

Tu stii ce simte iubirea ta azi?

Stii prin ce trece?

Stii ce o apasa?

Stii daca te mai iubeste?

Stii ce intrebari isi pune?

Te-ai interesat?

Imbratisez,

Clara

EU imi iubesc corpul exact asa cum E. ♥ TU?!

Corpul meu nu inseamna numai kilogramele pe care le cantareste si nu numai colaceii pe care ii am pe ici pe colo... Corpul meu nu este pasaportul meu spre lume. Ar insemna sa fiu superficiala si, fara a ma lauda, nu-mi sta-n fire. 

Corpul meu este mult mai mult de atat!

Si il iubesc. Exact asa cum este! Cu imperfectiunile si calitatile lui.

Il iubesc, in primul rand, pentru ca, in timp, am inteles ca e singurul corp din Univers in care imi pot indeplini cu succes misiunea personala pe care o am in aceasta viata. Imprefectiunile si calitatile corpului meu ma ajuta, la cel mai inalt nivel, sa inteleg lectiile acestei vieti. Nici ca se putea altul mai bun!

Apoi, imi iubesc corpul pentru ca imi ajuta spiritul sa aiba aceasta experienta umana si sa reziste fizic in aceasta lume.

Imi iubesc corpul pentru ca m-a ajutat sa port 9 luni in pantec si apoi sa nasc un copil superb pe care il ador.

Imi iubesc corpul pentru ca, pana sa ajung sa simt energetic lucrurile, fiintele si evenimentele din jurul meu, m-a ajutat sa le simt si sa le descopar la nivel fizic.

Imi iubesc corpul pentru ca ma ajuta sa imi imbratisez in fiecare dimineata copilul si iubitul, prietenii, animalutele si copacii, pentru ca ma ajuta sa vorbesc, sa scriu, sa gandesc, sa vad, sa aud, sa simt, sa mangai, sa alint, sa dezmierd, sa cos, sa spal, sa calc, sa gatesc, sa sap in gradina, sa plantez flori, sa impletesc codite, sa port haine si incaltari frumoase... 

Sunt atatea lucruri pentru care imi iubesc corpul!

Imi iubesc corpul pentru ca este perfect exact asa cum E si ma invata in fiecare zi lectia acceptarii si a rabdarii, a iubirii neconditionate si a tolerantei..., primindu-ma in fiecare dimineata cu aceeasi caldura si iubire, cand revin din vis.

Pana nu de mult... gandeam ca ar trebui, poate, sa fiu mai slaba, sa fiu mai scunda sau , poate, mai inalta, ca ar trebui sa am parul roscat si unghiile mai lungi sau mai scurte, sanii mai mici sau, poate, un pic mai mari, gleznele mai puternice sau , poate, mai firave... Am avut tot felul de ganduri. Am avut tot felul de incercari de a arata „mai bine”. Admiram femeile care au dimensiuni si greutate „perfecta” si in acelasi timp ma intrebam, daca arata atat de bine si sunt atat de dorite,de ce nu pot fi fericite? De fapt, ma invarteam in Cerc. In cercul neputintei mele de a vedea dincolo de aparente si de standardele impuse de ...unii si de altii. Pana intr-o zi.... cand m-am privit in oglinda zambind si radiind de bucurie si iubire. Si-atunci am inteles ca starea mea de bine este haina cea mai potrivita trupului meu. Atunci am invatat sa ma accept si sa ma iubesc exact asa cum sunt. 

Frumoasa zi! 

Multumesc.

Imbratisari,

Clara

P.S. - Dragele mele, iubiti-va corpul exact asa cum este. Nu va mai feriti, nu va mai stresati, nu mai fiti triste, nu va mai infometati ca sa slabiti 3 kg si apoi sa puneti la loc 6..., nu va mai chinuiti sufletele cu frustrari si regrete ca nu aveti greutatea si forma "ideala" cerute de societate. 
Normalitatea depinde de la om la om...
Doar aveti grija de Sufletul vostru si veti fi Cele Mai Frumoase Femei din Lume!
Caci, nu-i asa, Frumusetea vine din interior! <3

Lumina si Iubire

Sunt oameni cărora le-au rămas doar amintirile. Oameni care-și continuâ viața discret, aproape neobservați de cei din jur. Dar nu pentru că așa vor ei, ci pentru că ceilalți oameni sunt într-o goană nebună după nicieinuștiuce și nu au timp să îi observe.

Opriți-vă. 

Respirați.

Trăiți.

Simțiți Viața! 

Acum, Aici!

Mai încolo...poate fi un pic cam târziu și, poate acum nu vă dați seama, dar va veni o vreme când veți putea trăi doar din amintiri... Așa că învredniciți-vă și strângeți cât mai multe, cât mai frumoase și cât mai valoroase. Cele mai frumoase vă vor lumina cel mai mult anii bătrâneții.

Trăiți Viața secundă cu secundă. 

Nu irosiți nici măcar o clipă cu tristeți, griji și depresii. Doar bucurați-vă. Atât. E suficient.

Viața e minunată și e Darul vostru de la Dumnezeu.

Trimit Lumină și Iubire către toți oamenii care se simt singuri și care trăiesc doar din amintiri. Puteți trimite și voi. 

emoticon heart

 Au mare nevoie. Atât de multă nevoie, încât doare. Fizic. (Unii dintre voi, știu, puteți simți toată durerea lor.)

Imbratisez, 

Clara