Aici voi publica povestile de viata primite de la voi. Aceste povesti vor ajuta alti oameni, aflati in situatii similare sa inteleaga ca nu sunt singuri si ca exista Solutii!
Desigur, voi face acest lucru doar cu acordul vostru. Si anonim.
Asadar, va multumesc pentru increderea acordata si astept, cu drag, sa-mi scrieti.
***
Viata ei s-a schimbat complet de la ultima lui criza...
Isi petrecea noptile privindu-l in intuneric, monitorizandu-i fiecare sunet,
fiecare miscare, fiecare respiratie, fiecare bataie a inimii, fiecare
intoarcere de pe o parte pe alta,; avand grija de el poate mai mult decat ar fi
fost nevoie. Il ajuta sa se imbrace, sa se incalte, ii aducea papucii pe care
el mereu ii uita pe undeva, ii incalzea mancarea, avea grija ca el sa isi ia
pastilele, sa manance la timp (pentru ca stia ca scaderea glicemiei poate
provoca o noua criza), ii pregatea cu grija pachetul si hainele pentru serviciu...
lucruri care pe el il „enervau” un pic
pentru ca ii dadeau sentimentul ca este neajutorat. Deh, era si el barbat in
toata firea! Insa se trezeau amandoi zambind realizand ca acest
supra-mega-ultra-ajutor din partea ei venea din dragostea imensa pe care o
simtea pentru el. Era ingrozita de gandul ca l-ar putea pierde. Ar fi vrut sa
faca orice pentru ca lui sa ii fie mai bine, dar se simtea neputincioasa in
fata bolii... Parea ca nu erau prea multe de facut.
Stia demult de boala lui, insa nu il vazuse niciodata
asa. Imaginea lui cu ochii dati pe spate, cu trupul incordat si tremurand, cu
gura inclestata si plina de sange, respiratia lui sacadata, de multe ori
intrerupta pentru secunde bune (care i se pareau ani) o urmarea peste tot. Nu
putea sa o stearga din memorie si nici nu vroia, de frica sa nu cumva sa uite din
nou ca el este bolnav si are nevoie de grija si de dovezile ei permanente de
dragoste. Nu putea sa lase sa se intample din nou „nenorocirea”. Se simtea
vinovata ca nu a fost mai atenta cu el si nu l-a ingrijit mai mult. Poate daca
nu scapa din vedere ca el este bolnav si trebuie sa urmeze un anume tratament,
o anume dieta si un anume tip de comportament nu s-ar fi ajuns la acea noapte
ingrozitoare care le-a schimbat total viata la amandoi.
Ajunsese desfigurata de oboseala, de framantare si
disperare, dar nu ii pasa acum de ea. El si starea lui de sanatate devenisera
prioritare. Nu putea nici o clipa sa isi dezlipeasca ochii atintiti asupra lui.
Pur si simplu nu putea. Simtea ca niciodata
nu l-a privit, iubit, sarutat, mangaiat, ocrotit, alintat, rasfatat,
pretuit indeajuns de mult. Acum era momentul sa o faca. Era din ce in ce mai
ingrozita de gandul ca daca va inchide ochii, cand se va trezi il va gasi ca in
acea noapte. Simtea ca nu ar mai putea suporta inca o data sa il vada asa.
Zilele la serviciu treceau atat de greu pentru ea. Si-ar
fi dorit sa fie acasa pregatind ceva bun pentru el, aranjand casa frumos astfel
incat sa ii placa lui, ar fi vrut sa fie impreuna, sa ii sopteasca cat de mult
il iubeste, sa ii priveasca ochii, buzele, obrazii, tamplele... , sa isi
povesteasca din priviri toata iubirea care-i lega atat de puternic. Mai
puternic ca oricand.
Ar fi vrut sa existe o cale sa nu mai trebuiasca sa se
desparta in fiecare dimineata pentru a merge la serviciu si sa astepte atatea
ore pana sa poata sa fie din nou impreuna. Ar fi fost in stare sa traiasca fara
bani, numai sa il aiba pe el aproape. Cat mai aproape! Dar acest lucru era
imposibil. Continua sa isi indeplineasca sarcinile de serviciu in liniste,
gandindu-se la ale ei, absenta fata de colegi si inchisa in durerea ei,
nestiuta de nimeni.
Niciodata internetul nu a mai fost atat de „chinuit” de atatea
cautari! Si atat de ...sarac! Avea atatea intrebari la care nici macar Google
nu stia sa raspunda!
Ar fi vrut sa stie totul despre boala lui; sa poata sa
descopere ea, cu mintea ei, pe baza tuturor acestor informatii, un leac, o
solutie de tratament miraculos sau macar o solutie de amanare a crizelor...
Dar dupa o saptamana de cautari disperate a ajuns la concluzia ca internetul nu stie
nimic, doctorii nu stiu nimic, medicina nu a evoluat prea mult in ultimii ani.
Nu atat pe cat isi dorea ea! Nu atat cat sa il poata ajuta cu adevarat! Nu atat
cat sa poata sa fie vindecat! Tot ce gasea erau generalitati, scheme de
tratament generale si relativ nesigure, care nu garantau o vindecare, ci mai
degraba o ameliorare a bolii, o scadere a frecventei crizelor si dobandirea pe
cat se poate a unui trai aproximativ normal. Insa pe ea nu o multumeau aceste
informatii! Stia, simtea, spera ca trebuia sa existe ceva mai mult de-atat.
TREBUIA! Pentru ca nu isi putea imagina viata ei fara el, nu putea sa conceapa
sa il vada o viata intreaga chinuit de aceasta boala teribila despre care
nimeni nu stia mai nimic. O ingrozea
gandul ca, dupa spusele tuturor medicilor, nu exista leac. Nu putea sa accepte
asa ceva! Iubitul ei trebuia sa se faca bine si simtea ca ea si numai ea il va
putea ajuta! Chiar si daca ar fi trebuit sa mearga de o mie sapte ori pana la
capatul lumii si inapoi pentru asta!
Trecea prin momente teribile de furie, disperare si
inversunare ca nu il putea ajuta mai mult, apoi cadea in depresie gandind ca
acesta va fi sfarsitul, ca asa le-a fost dat sa fie. Nu putea sa gaseasca o
cale de a accepta ceea ce parea atat de clar ca nu avea sa se schimbe. Apoi, un
licar de speranta ii rasarea in suflet si se ambitiona de doua milioane cinci
zeci si cinci de ori mai mult sa se lupte cu somnul, cu ploaia, cu vantul, cu
marea cea mare, chiar si cu intreaga planeta daca ar fi fost nevoie pentru ca
lui sa ii fie bine. Crezuse toata viata in IUBIRE, o cautase atatia ani si nu
putea sa conceapa ca acum, cand in sfarsit o gasise trebuia sa isi ia ramas bun
de la ea sau sa o priveasca zi de zi, noapte de noapte sugrumata de o simpla boala.
Caci, da! Raportat la intensitatea iubirii ei boala era mica, mica, mica...
Toate aceste trairi trebuia sa si le ascunda in fata lui
ca sa nu il ingrijoreze si mai tare. Uneori ii venea sa planga, sa urle de
durere, dar nu avea unde, cum... astfel incat el sa nu o vada, sa nu o auda.
Isi inghitea lacrimile si urletul inca inainte ca ele sa apara si zambea frumos
si cald pentru a-i arata lui ca totul este in ordine. Simtea o durere continua
in piept care uneori ii taia respiratia. In mintea ei se dadeau mii de lupte,
dintre care, cea mai grea era aia de negare.
O alinau doar ochii lui calzi si frumosi si vorbele sale
dulci care incercau sa o faca sa aiba incredere ca totul va fi bine. El vroia
sa para puternic in fata ei, insa simtea in glasul lui durerea. Nici el nu
credea ce spune. Stia si el ca este atat de grav tot ce li se intampla incat
trebuie sa pretuiasca fiecare clipa care le mai este ingaduita impreuna. O
iubea enorm si era uimit sa vada cata dragoste si cata grija este capabila sa
reverse asupra lui in acest moment atat de dificil. Era uluit cata putere de
stapanire poate exista intr-un singur om, cata putere de a indura tot acest
cosmar pastrandu-si calmul si zambetul pe buze, cata dragoste neconditionata ii
poate oferi! O stia o femeie puternica, frumoasa, iubitoare si devotata, insa
niciodata nu si-a imaginat-o asa, asa cum o vedea si o simtea acum. Niciodata
nu si-a imaginat ca va putea sa il iubeasca vreodata mai mult decat MULT, mai
mult decat ENORM, mai mult decat INFINIT, mai mult decat pe ea insasi. O simtea
a lui mai mult ca oricand.
Ea... Ea se ruga la Dumnezeu in fiecare clipa, ajunsese
sa vorbeasca mai mult cu Dumnezeu decat cu cei din jurul ei. Stia ca Dumnezeu
inseamna IUBIRE si asta ii dadea increderea ca doar El ar putea sa o ajute.
Dumnezeu ii ajuta pe oamenii care se iubesc mai presus de orice, le asculta
rugaciunile si isi pune mana Lui ocrotitoare pe crestetul lor impovarat de
boala, griji si durere redandu-le speranta, vindecandu-i si oferindu-le o noua
sansa la viata si iubire. Stia ca pentru Dumnezeu nimic nu este prea greu, de
nevindecat, de neinteles, de nerezolvat. Dumnezeu este Atotputernic si ne poate
ajuta in orice situatie. El cunoaste infinit mai multe lucruri decat medicii,
ajuta infinit mai mult decat orice tratament medicamentos. Stia ca Dumnezeu ne
da problemele insotite de rezolvare, boala insotita de tratament, grijile
insotite de momente de liniste... Stia ca Dumnezeu nu ii lasa la greu pe copiii
Lui. Si brusc a realizat ca rezolvarea pe care o cauta atat de asiduu este la
El! A fost momentul cand s-a abandonat in mainile Lui.
Vorbele lui: „Nimeni nu m-a mai iubit asa cum ma iubesti
tu!” ii rasunau mereu in urechi si in suflet, iar imaginea lui ii staruia
necontenit in ochi.
Iubirea era mai mare si mai aprinsa ca oricand!
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iti multumesc pentru ceea ce-mi oferi!