Incepem lucruri, relatii, experiente... Le traim de-a valma sau mai pe-ndelete... Fiecare cum simte, cum poate si cum crede ca e
mai bine.
Ne angajam si apoi ne schimbam jobul pentru ca ne dam seama
ca nu ne mai reprezinta.
Ne amenajam casa in anumite culori, ca apoi, dupa un timp,
sa schimbam nuantele, obositi de propriile noastre alegeri.
Ne cumparam masini in functie de bani, dorinte, nevoi si
trebuinte. Renuntam apoi la ele, abandonandu-le la fier vechi sau oferindu-le
altor persoane pe cateva bancnote ciufulite de-atata umblet prin atatea si
atatea buzunare grabite, inguste si aproape mereu ... goale.
Intram si iesim din relatii pentru ca nu ne mai regasim in ele. Sau pentru ca ne dorim Mai Mult, Mai Bine,
Mai Frumos, Mai Intens, Mai Cald, Mai Real, Mai Sus, Mai ... Minunat!
Ne facem vise si planuri si idei despre cum am dori sa fie viata
noastra si, de ce nu, a celor din jur. Dupa un timp simtim ca am crescut, am
evoluat, ca gusturile ni s-au schimbat si incepem sa nu mai fim multumiti de
ceea ce am planuit si nadajduit cu ceva timp in urma. Si-atunci ne dorim altceva. Si altceva... Si altceva!
E... omeneste sa fie asa. E uman. E, zic eu, drumul firesc
al oricarui pamantean!
Ce ne scapa, insa, din vedere este faptul ca incepem atatea
si atatea lucruri, dar... uitam sa le si terminam. Desenam linii curbe, dar uitam sa inchidem cercurile. Si-apoi
ne intrebam (tot noi!) de ce „tablourile” creionate de noi (uneori cu atata
grija, pasiune si daruire, alteori cu ultima farama de mina de creion pe care o
mai avem) nu au nici cap, nici coada si nu reprezinta un Intreg!
Pai tocmai d’aia! Pentru ca nu sunt terminate!
Sa ne amintim, asadar, de tot ceea ce am inceput vreodata,
acum sau alta data, cu voie sau fara de voie, cu gandul, vorba, fapta sau ...simtirea,
sa ne „inarmam” cu creioane negre sau colorate, cu carioci, pensule, acuarele sau
tempera si sa purcedem la inchiderea cercurilor vietilor noastre. Sa facem un
ultim gest pentru fiecare eveniment, persoana, intamplare, relatie, actiune,
experienta, sentiment... care a purtat si poarta inca amprenta noastra. Sa ne luam inima-n dinti si sa incepem sa ne asumam tot ce
am dorit, trait, creat, simtit, lovit, ranit, iubit. TOT!
Eu am inceput deja sa inchid cateva din cercurile desenate de mine cu
mult timp in urma. Recunosc, este emotionant, coplesitor, tulburator si ...nu este chiar usor. Sunt
momente pe care chiar nu stii cum se le gestionezi. Momente care este posibil
sa te invaluie parsive si sa incerce sa te fure, proiectandu-te inapoi in
Trecut. Trecutul Tau. Si-atunci ramane o singura intrebare: Inchizi cercul,
zambesti si pleci SAU te lasi dus de valul unui Trecut care reuseste, inca, sa
iti amorteasca mintea, inima si vointa?
Alegerea iti apartine. Intotdeauna!
Iti reamintesc: Nu exista greseli. Doar experiente!
Hm... Prieten drag...
Parca ti-aud gandul intrebator: „Bine, bine... Am inteles. E
important sa inchidem cercurile... Dar CUM facem asta?!”
Fiecare inchide cum simte, cu ce culoare doreste, la timpul
si in imprejurarile alese de el. Nu exista o reteta. Pot doar sa spun ca eu le-am
inchis Multumind, Rememorand, fiind Recunoscatoare, Zambind, Ascultand, Glumind, Ajutand, Mangaind, Lamurind, Confirmand, Sarutand, Intelegand, Iertand, ...Iubind!
Si-acum... la treaba!
Te pup si te imbratisez cu toata dragostea si frumusetea unui cerc inchis,
Sa ai spor!
Clara
P.S. – Nu te speria la gandul ca, o data inchis, cercul nu
mai poate fi accesat. Nimeni, absolut nimeni, nu te poate impiedica sa desenezi
(la un moment dat) si alte cercuri in jurul sau in interiorul sau. Doar de Tine depinde Totul
Esti Creator! :)
