Dar Imens

Ce DAR IMENS! 

Sa poti sa pui oamenii la locul lor, in sufletul lor, pe drumul lor, in planul lor divin!

Sa ai puterea sa le oferi din surasul si sufletul tau, din increderea si optimismul tau, din simplitatea si firescul tau, din energia ta divina, luata direct de la Sursa!

Poate-ai 'patit-o' si tu! 

Exista oameni care te alina cu un simplu cuvant, cu un gest simplu. Oameni care te insotesc oricand, oriunde cu un firesc de-a dreptul nefiresc! Oameni pe care te poti baza chiar daca nu sunt fizic langa tine. Oameni care transforma Greul in Simplu, Incredibilul in Posibil, Nemaivazutul in Firesc. Oameni care-ti ofera echilibru si armonie si o stare frumoasa de liniste chiar daca nu i-ai cunoscut niciodata. Oameni care nu iti cer nimic sau prea putin, in comparatie cu Totul pe care ti-l ofera!

Sunt oameni care au ales sa fie Acum, Aici pentru ei insisi, in primul rand, si avandu-se pe de-a-ntregul pe ei sa ti se poata oferi ...Tie!

Sunt oameni pe care-i intalnim destul de rar. Unul din motive este ca sunt foarte modesti. Nu striga-n gura mare ca ei Pot! De multe ori te-ajuta fara macar sa stii ca exista. In liniste. Fara a cere ceva in schimb. Isi fac misiunea si-apoi isi continua drumul. Ei nu privesc nicicand in urma pentru ca stiu ca totul e Bine acolo. Sunt bine infipti in Acum-ul fiecarei clipe si fac din tot ce ating cu sufletul lor, o Sarbatoare a Minunii de A FI!

Fa Liniste!

Prea multa galagie in jur. Prea mult zgomot (pentru nimic) fac oamenii! A inceput sa fie atat de greu sa gasesti Linistea in vacarmul actual al vietii.

Parca toti oamenii din jur tipa si vorbesc intr-una,...si macar de-ar spune Ceva!

Nu stiu daca ati observat si voi, dar mie mi se intampla de la o vreme sa 'aud' galagia lumii mai intens si mai deranjant decat de obicei. Oriunde te duci, oamenii discuta ...vorbe! Le place atat de mult sa se auda vorbind. Nu au nimic de spus, doar scot litere, cuvinte, vorbe.... La nesfarsit. Ba despre morcovi, ba despre politica, ba despre ce gol frumos ar fi dat ei daca erau in locul nu stiu carui jucator de fotbal din nu stiu ce echipa care a jucat aseara, ba despre pneuri, ba despre farduri, ba despre cum sa gasesti fericirea in 3 pasi, ba despre cum trebuie sa iti cresti copilul si toti, dar toti sunt specialisti in... TOT!

Suntem o natie de Specialisti!

Nu zic ca ar fi rau, din contra. Numai ca observ ca specialistii astia nu au o super viata, nu au super functii sau super statut ca oameni, nu au nimic al lor, nici macar pe ei insusi si ...nu produc nimic, decat Zgomot.

Mie personal a inceput sa imi fie foarte clar ca Viata este despre a te cunoaste pe tine, despre a ajunge inapoi Acasa, despre a fi In Armonie si Iubire cu tot, despre a fi in Echilibru... Si-atunci vin si ma intreb (firesc, dragut) cum sa te auzi pe tine in Galagia asta continua?

Cum sa-ti simti si explorezi interiorul in propriul zgomot care te indeparteaza de Tine si de ceilalti?

Cum sa ajungi la Liniste, daca tu continui sa urli?

Fa liniste, Omule.

Opreste-te o clipa.
Asculta-te.

Aminteste-ti de Tine si pastreaza un moment (macar) in care sa ai timpul unei eternitati sa te auzi...pentru prima oara.

Inchide gura si ochii si opreste-ti mintea.

Opreste multitudinea de ganduri care te trag de langa Tine, cel adevarat si te conduc pe drumuri fara destinatie.

Fa Liniste!

Treci dincolo de minte si minuneaza-te de Cel Care Esti!

Un Univers intreg si minunat te-asteapta dincolo de propria-ti zarva.

Doar de tine depinde sa te regasesti!

Ssssttt!!!

Fa liniste!

O lume din ce in ce mai plina de... bocanci-isti

Oamenii din jurul meu ma uimesc in fiecare zi. Credeam ca am cunoscut atat cat se poate cunoaste despre oameni, despre incredere si falsitate, despre ipocrizie si prietenie, despre indiferenta si bun simt, despre bunavointa si pretuire, despre rautate si respect, despre demnitate si daruire... Se pare ca nu stiu nimic. Mereu apare ceva ce nici cu mintea nu poti gandi ca poate exista. E trist. Si doare.

Oamenii au devenit atat de egoisti, atat de rai, atat de plini de ei, atat de dornici sa aiba totul (fie ca le trebuie, fie ca nu)... incat au ajuns sa calce peste cadavre doar sa isi atinga scopurile.

Hm... Ma uit in jurul meu si ma minunez.

Recunosc, intotdeauna au existat minciuna, tradarea, nesimtirea, prostul gust... Si fiecare dintre noi gresim cu voie sau fara voie. Cu totii mintim, cu totii avem momentele noastre de egoism si rautate. Ma uit in jurul meu si ma inspaimanta acest peisaj pictat de semenii mei in culori din ce in ce mai inchise. Parca niciodata nu a existat atata rautate in lume!

Ce-aveti, oameni buni? Ati luat-o razna?

Suntem cu totii copiii lui Dumnezeu. Dumnezeu este Iubire. Iubirea nu inseamna minciuna, nesimtire, tradare, prost gust, egoism... Iubirea inseamna in primul rand daruire. Neconditionata. Inseamna implicare, respect, bun simt, incredere, bunatate... Inseamna sa iti pese de tine, de ce lasi in urma ta si de ceilalti.

Dar voua?! Voua nu va pasa de nimic. Nici macar de voi. Va calcati in picioare ca prostii sa ajungeti sus. Multi dintre voi nici nu stiti ce inseamna acel "sus" spre care va indreptati. Habar nu aveti daca aveti sau nu rau de inaltime. Dati din coate, impartiti pumni in stanga si in dreapta, ati uitat sa va iubiti aproapele..., ati vrea sa-l vedeti mort ca sa aveti voi mai mult loc. Si-apoi va plangeti ca nimic nu va merge bine, ca nu puteti evolua...

Opriti-va! Opriti-va o clipa! Respirati. Priviti cerul. Simtiti aerul curat cum intra in voi... Relaxati-va. Apoi priviti-va bocancii plini de "sangele" celor pe care i-ati zdrobit sub greutatea rautatii voastre... Vedeti?! Din cauza aceasta va simtiti picioarele grele si nu puteti inainta. Din cauza aceasta simtiti cum va afundati si mai mult in ipocrizia si noroiul gandurilor voastre.

Dati-va jos bocancii!

Voi n-ati invatat ca numai Iubirea va poate inalta?

P.S. - N-o sa vedeti niciodata balet in bocanci.

Alaturi de Tine!

Sa fii aproape de Oameni inseamna:

- sa plangi o data cu ei,

- sa razi cu gura pana la urechi impreuna cu ei,

- sa te strambi impreuna cu ei,

- sa le simti durerea cum te doare pe tine,

- sa vrei sa mori o data cu ei,

- sa cari impreuna cu ei bagajele vietii lor,

- sa iti simti sufletul plin de dorintele, necazurile si sperantele lor,

- sa ai emotii o data cu ei,

- sa fii nerabdator o data cu ei,

- sa iubesti o data cu ei,

- sa disperi o data cu ei,

- sa adormi o data cu ei,

- sa te trezesti o data cu ei,

- sa alergi si sa obosesti impreuna cu ei,

- sa traiesti o data cu ei,

- sa iti pui uneori viata te pe Hold pentru a simti ritmul vietii lor.

Sa fii alaturi de oameni inseamna sa le dai posibilitatea de a-si vedea propria reflexie in Oglinda. Sa poti  fi o oglindă perfectă pentru fiecare.  Inițial se revolta:  "Cum să fiu eu acesta?!", apoi...dupa ce apar conștientizările incep să se recunoască cu umbre cu tot. Este un moment superb, unii plâng, altora li se inunda chipul de uimire, alții râd cu gura până la urechi... Ne-mbrățișăm ca niste vechi si buni prieteni și știm că din acel moment lucrurile s-au schimbat. Omul s-a eliberat de Frica, de Programe si de Trecut... si a înțeles că Este Creatorul Propriei Sale Vieți! 

...si totusi, Sa Fii cu Adevarat Alaturi de Oameni, inseamna sa ramai TU, Cel Care Esti Asa Cum Esti! ...sa fii mereu puternic, sa fii increzator, sa fii mereu Aici, Acum pentru ei, sa fii de ajutor, sa nu ii judeci, sa nu le dai sfaturi (pe care, stim cu totii, nimeni nu le aplica), sa ii iubesti neconditionat, sa fii un bun ascultator si un umar bland si generos pe care sa poata sa isi lase capul obosit de ganduri si de plans.

Si intotdeauna, dar intotdeauna, orice s-ar intampla, poarta un zambet larg pe buze!

De ce?

Pentru ca e ...molipsitor!

Raman alaturi de Tine, 

Clara

Moarte lenta

Trairea intr-un mediu nepotrivit evolutiei tale, printre oameni care te trag continuu in jos, duce la acoperirea esentei tale divine cu tot felul de energii contrare tie si misiunii tale pe planeta Pamant. Astfel, incepi sa te inchizi inauntrul tau, sa iti pierzi increderea in tine, in altii si in vremuri mai bune... Ajungi sa te comporti vulgar, inadecvat principiilor si credintelor tale. Incet, incet te negi tu pe tine, cel adevarat. 

In toata aceasta groapa de gunoi, care devii, ai momente cand te cauti si devine din ce in ce mai greu sa ajungi la ...Tine. Observand asta..., cu timpul renunti la a te mai cauta si accepti, resemnat noul TU. Viata ti se schimba radical si, parca mergi pe un drum care duce spre nicaieri. Dar nu iti mai pasa pentru ca, departe fiind de Tine, cel adevarat, este destul de greu sa te mai implici in ceea ce este important, preocuparile tale devin banale si lipsite de sens, dorintele dispar, iar viata ta devine monotona, neingrijita, neinsufletita si neordonata de Omul care erai candva...

E ca o moarte lenta de care nici macar nu esti constient. Degeaba iti spun prietenii si cunoscutii ca te-ai schimbat pentru ca tu te-ai putea jura ca esti exact la fel ca inainte. 

Cu toate astea, ai si momente, sub forma unor flash-uri, cand te revezi pe Tine, asa cum erai. Si ti se face dor... Ai vrea sa redevii ce-ai fost, dar ai uitat drumul care ducea catre tine. Inchizi ochii si iti revezi trecutul. Te vezi asa cum erai: surazator, puternic si plin de lumina. Te privesti ca si cum ti-ai aminti de un foarte bun prieten de demult. Amintirea, fiind foarte estompata, nu o poti suprapune peste tine, cel de acum. Apoi, imaginile dispar, abandonandu-te in aceeasi lipsa de sens si culoare, numita candva viata. 

Oamenii din jurul tau se schimba. Prietenii frumosi, profunzi si buni pe care ii aveai sunt inlocuiti cu personaje dubioase, ursuze, neinteresate de lucruri spirituale cum ar fi sensul vietii si constiinta de sine. 

Peste diamantul care erai candva se astern straturi groase, succesive de 'gunoi' energetic. Copilul interior imbatraneste si, in final, moare sufocat de lipsa de 'aer' proaspat. 

Ce este de facut?

Destul de greu de spus. Pentru ca esti prins in inchisoarea propriilor tale alegeri si ganduri. 

Veste buna?

Totul are un scop bun. 

Exista rezolvare.

Probabil am sa-ti vorbesc intr-o zi si despre asta...

Clara

Un an! Va multumesc!

Mai sunt cateva zile (pana pe 28 august) si aniversam un an de cand am lansat acest blog.

Este un concept la care tin foarte mult. Atat de mult incat, pentru mine, a devenit un mod de viata. Un mod de a simti, de a iubi, de a-mi aduce aminte, de a nadajdui..., de a trai!

A fost un an frumos in care am intalnit oameni minunati alaturi de care am trait experiente superbe, din care fiecare a avut cate ceva de invatat, de daruit, de impartit, de (re)memorat, de ...dus cu el mai departe. 

Am oferit si am primit Iubire. Am sters si mi s-au sters lacrimi. Am fost umarul pe care multi si-au lasat tamplele obosite, dar si tampla care s-a asezat timid, cu un licar de speranta pe un umar generos. Am fost confidenta si calaul multora. Uneori am fost inteleasa, alteori hulita. Pentru mine a fost egal. Stiu, simt ca am facut ce trebuia. Doar asta conteaza pentru mine. 

Am fost draguta, fireasca, directa, sincera, impaciuitoare, sensibila, iubitoare si ... darnica. Am daruit cu drag tot ce am avut si tot ce nu am avut. Pe cele din urma mi le-a oferit Divinitatea special pentru fiecare dintre voi, fiecaruia dupa nevoie, dupa gandul si sufletul vostru. 

Multumesc Fiintelor de Lumina care imi sunt mereu alaturi cu acelasi firesc dintotdeauna. Le multumesc pentru frumoasele daruri si experiente pe care ni le ofera de fiecare data. 

Stiu, simt, traiesc si iubesc ca NU sunt singura!

Multumesc! Multumesc! Multumesc!

Am crescut Impreuna!

M-am oglindit in voi si v-ati oglindit in mine. 

Am fost separati si totusi Unul Singur.

Ma simt plina de voi. 

Va multumesc!

Liniile curbe trebuiesc inchise!

Incepem lucruri, relatii, experiente... Le traim de-a valma sau mai pe-ndelete... Fiecare cum simte, cum poate si cum crede ca e mai bine.

Ne angajam si apoi ne schimbam jobul pentru ca ne dam seama ca nu ne mai reprezinta.

Ne amenajam casa in anumite culori, ca apoi, dupa un timp, sa schimbam nuantele, obositi de propriile noastre alegeri.

Ne cumparam masini in functie de bani, dorinte, nevoi si trebuinte. Renuntam apoi la ele, abandonandu-le la fier vechi sau oferindu-le altor persoane pe cateva bancnote ciufulite de-atata umblet prin atatea si atatea buzunare grabite, inguste si aproape mereu ... goale.

Intram si iesim din relatii pentru ca nu ne mai regasim in ele.  Sau pentru ca ne dorim Mai Mult, Mai Bine, Mai Frumos, Mai Intens, Mai Cald, Mai Real, Mai Sus, Mai ... Minunat!

Ne facem vise si planuri si idei despre cum am dori sa fie viata noastra si, de ce nu, a celor din jur. Dupa un timp simtim ca am crescut, am evoluat, ca gusturile ni s-au schimbat si incepem sa nu mai fim multumiti de ceea ce am planuit si nadajduit cu ceva timp in urma. Si-atunci ne dorim altceva. Si altceva... Si altceva!

E... omeneste sa fie asa. E uman. E, zic eu, drumul firesc al oricarui pamantean!

Ce ne scapa, insa, din vedere este faptul ca incepem atatea si atatea lucruri, dar... uitam sa le si terminam. Desenam linii curbe, dar uitam sa inchidem cercurile. Si-apoi ne intrebam (tot noi!) de ce „tablourile” creionate de noi (uneori cu atata grija, pasiune si daruire, alteori cu ultima farama de mina de creion pe care o mai avem) nu au nici cap, nici coada si nu reprezinta un Intreg!

Pai tocmai d’aia! Pentru ca nu sunt terminate!

Sa ne amintim, asadar, de tot ceea ce am inceput vreodata, acum sau alta data, cu voie sau fara de voie, cu gandul, vorba, fapta sau ...simtirea, sa ne „inarmam” cu creioane negre sau colorate, cu carioci, pensule, acuarele sau tempera si sa purcedem la inchiderea cercurilor vietilor noastre. Sa facem un ultim gest pentru fiecare eveniment, persoana, intamplare, relatie, actiune, experienta, sentiment... care a purtat si poarta inca amprenta noastra. Sa ne luam inima-n dinti si sa incepem sa ne asumam tot ce am dorit, trait, creat, simtit, lovit, ranit, iubit. TOT!

Eu am inceput deja sa inchid cateva din cercurile desenate de mine cu mult timp in urma. Recunosc, este emotionant, coplesitor, tulburator si ...nu este chiar usor. Sunt momente pe care chiar nu stii cum se le gestionezi. Momente care este posibil sa te invaluie parsive si sa incerce sa te fure, proiectandu-te inapoi in Trecut. Trecutul Tau. Si-atunci ramane o singura intrebare: Inchizi cercul, zambesti si pleci SAU te lasi dus de valul unui Trecut care reuseste, inca, sa iti amorteasca mintea, inima si vointa?

Alegerea iti apartine. Intotdeauna!

Iti reamintesc: Nu exista greseli. Doar experiente!

Hm... Prieten drag...

Parca ti-aud gandul intrebator: „Bine, bine... Am inteles. E important sa inchidem cercurile... Dar CUM facem asta?!”

Fiecare inchide cum simte, cu ce culoare doreste, la timpul si in imprejurarile alese de el. Nu exista o reteta. Pot doar sa spun ca eu le-am inchis Multumind, Rememorand, fiind Recunoscatoare, Zambind, Ascultand, Glumind, Ajutand, Mangaind, Lamurind, Confirmand, Sarutand, Intelegand, Iertand, ...Iubind!

 Si-acum... la treaba! 

Te pup si te imbratisez cu toata dragostea si frumusetea unui cerc inchis,

Sa ai spor!

Clara

P.S. – Nu te speria la gandul ca, o data inchis, cercul nu mai poate fi accesat. Nimeni, absolut nimeni, nu te poate impiedica sa desenezi (la un moment dat) si alte cercuri in jurul sau in interiorul sau. Doar de Tine depinde Totul 

Esti Creator! :)

Spiritul nu moare.

Spiritul nu moare. El doar trece dintr-o stare de manifestare in alta.

Am fost obisnuiti sa credem ca suntem muritori si ca Moartea doare. Gandul acesta ne chinuie de fiecare data cand cineva, mai ales apropiat si drag, moare. Daca am stii ca Moartea este doar o Poarta spre Dincolo, ca existenta Spiritului nu se opreste atunci cand se opresc bataile inimii... oare, ne-ar mai durea? Oare atunci am intelege si am accepta ca Dincolo exista o lume asemanatoare cu cea fizica, in care toti cei care mor pe Pamant, continua sa existe si sa ne fie alaturi?

Universul nu risipeste nimic. Totul se transforma. 

Nu exista sfarsit definitiv. Exista doar sfarsit de etape, diferite etape de evolutie... Si acesta este un lucru Minunat! Pentru ca stim ca atunci cand ne e dor de cineva plecat Dincolo... avem acces la energia lui, pe care o putem simti din plin ca o mangaiere, o adiere, o soapta, o bucurie si o alinare a sufletului nostru. Ei ne sunt atat de aproape si ne ajuta continuu sa implinim planul Divin, sa (re)devenim si sa fim Ceea ce Suntem... 

Unii ii simt, altii nu. Unii devin constienti, altii nu inca... Dar ei sunt mereu Aici, Acum, langa noi. In fiecare Clipa. Clipa Eterna a IUBIRII. ...si zambind ii Imbratisam cu tot dorul si dragul. Si ei stralucesc din ce in ce mai tare.

Multumire si Recunostinta pentru TOT!

Iubire. 

Simplu. Dragut. Firesc. 

<3

Cu dragoste, despre Barbati

Barbatii, indiferent ce se spune, sunt fiinte cu suflet, ca si noi, femeile. Au si ei sentimente, sa stii... Iubesc si ei. Ba chiar uneori mai mult decat suntem capabile multe dintre noi sa iubim. Doar ca ei iubesc in Liniste, fara zgomot, fara zarva, fara tam tam. Ei doar iubesc si atat. 

Poate ca nu ai o parere prea buna despre barbati... Afla, insa, ca au si ei un Suflet. Sunt si ei capabili de ... emotii. Si s-au nascut romantici, chiar daca nu-ti vine sa crezi. Da, ai citit bine: sunt romantici, sunt oameni, sunt emotivi si sensibili, sunt umani si indragostiti pana peste cap, sunt dezamagiti uneori, sunt descurajati si de foarte multe ori se tem... Se tem de tine, de ceea ce simti, de ideea de a nu te face sa suferi, de a nu-ti da sperante desarte si se tem chiar de propriile lor sentimente.

D’asta au nevoie de Noi! Ca sa le reamintim ca s-au nascut buni si calzi, romantici si nebuni, rabdatori si toleranti, sinceri si tandri, romantici si dornici sa ofere si sa primeasca Iubire. Au nevoie de noi, femeile, pentru a-i ajuta sa lupte cu emotiile, cu fricile, cu problemele si cu intrebarile pe care si ei si le pun... chiar daca nu lasa sa se vada. 

Au nevoie de noi. Si noi de ei. Si nu pentru a ne simti intregi. 

NU! 

Suntem cu totii intregi si completi asa cum suntem. Nu pentru asta avem nevoie de relatii. Ci pentru a impartasi cu celalalt / ceilalti ceea ce exista in noi si, poate inca nici nu suntem constienti ca detinem.

Ce nu ne place la ei, de fapt, nu ne place la noi.

Ce adoram la ei, iubim la noi insine.

Degeaba ii blamam si ii uram si ii numim „tampiti”, „porci”, „magari”, „nenorociti”...

Sunt Suflete insetate de Iubire ca si noi. Chiar daca au uitat..., chiar daca au renuntat sa mai arate, chiar daca si-au creat, in timp, o masca...

Atunci... ce ramane de facut?

Sa-i iubim, sa-i incurajam,sa ii ajutam (discret, din umbra) sa isi pastreze stralucirea, sa le reamintim Cine Sunt, de fapt. 

E simplu.

Stii ce este frumos? Ca si lor le va placea sa descopere Ce Sunt!

♥

Nu te poti parasi. Armonizeaza-te.

Cand ceea ce spui nu corespunde cu ceea ce faci, cand tot ce oferi este nesiguranta, neincredere, durere si amagire... oamenii se indeparteaza, pe rand, de tine. Unul cate unul. Unii zabovesc un timp, incercand sa te inteleaga, sa te ajute, sa te ghideze, altii pleaca grabiti, fara sa le pese.

Dizarmonia indeparteaza sufletele.

Vine un moment cand ramai tu cu tine. Si dizarmonia ta.

Uneori iti vine si tie sa pleci. Si uite-asa ajungi sa fugi de tine. Sa nu te mai suporti. Sa te minti ca e bine, ca Ti-e bine. Poti face asta un timp. Apoi iti dai seama ca nu te poti minti la nesfarsit. Si realitatea bruta iti apare din nou dinaintea ochilor:  tu cu tine si dizarmonia ta. Si alaturi de toate astea... Neputinta ta de a te parasi pe tine.

E dureros... Doare ca naiba. Insa durerea e necesara, poate chiar esentiala uneori. Durerea te invata sa cauti solutii. Si incepi sa scormonesti tot. Dupa ce obosesti, te opresti o clipa si-ti amintesti Sa Respiri! E atat de bine sa Respiri. Doar sa respiri. Atat. Sa te bucuri de fiecare picatura de aer pe care o inspiri. Si brusc se linistesc toate. Solutia iti zambeste stand in fata ta sau te gadila dinauntrul tau, chicotind. 

Zvapaiata!!! 

A fost tot timpul acolo. Si s-a amuzat de tine cum ai incercat sa o gasesti peste tot, cu cata ardoare ai cautat-o atat de departe...

Acum stii ce ai de facut. Si totul pare mai simplu ca niciodata. Si te certi tu, pe tine, cum de nu ai fost asa "istet" de la inceput?!

Intreg Globul poate sa plece de langa tine si sa te lase singur, din diverse motive. Tu esti sortit sa ramai cu tine tot timpul. Daca ai inteles ca nu te poti parasi, incepe sa te armonizezi. Tu cu tine. Si apoi cu altii. Chiar Acum. Aici.

"Aleg echilibrul, armonia şi pacea şi le exprim în viaţa mea prin tot ceea ce fac!"

Cu toata dragostea mea,

Clara

Sa fim sinceri cu noi insine

Azi iti propun sa facem Impreuna ceva Nou. Ceva ce, poate, unii dintre noi, nu am mai facut niciodata pana acum: Sa Fim Sinceri Cu Noi Insine. Sinceri cu adevarat. Ca la Spovedanie. Dar nu in fata popii, ci in fata altarului propriului nostru… Suflet!

Inchide ochii…

Pornim la drum.

Poate in cea mai frumoasa calatorie a vietii noastre de pana acum. Cea care ne va aprinde “becul” deasupra capetelor facandu-ne sa ne simtim luminati si sa exclamam: “Asta e! De asta aveam nevoie Aici, Acum!”

Foarte multi oameni, daca ar fi sinceri cu ei insisi, ar realiza ca majoritatea nereusitelor, dezamagirilor si nefericirilor, din viata lor, li se datoreaza. Suntem Creatorii propriilor noastre vieti, ai uitat? Hm… Se intampla sa mai si uitam. Desi nu ar trebui. Si eu uit, uneori. Recunosc ca uit. Ma ia viata si imi uit scopul pentru care sunt Aici. Sunt atatea de facut in planul fizic (rate, facturi, serviciu, grijile zilnice, etc…) incat pare ca nu mai e timp si de Spirit, pentru evolutia lui, pentru urcarea cat mai sus posibil.

Insa mereu exista o forta nevazuta, nestiuta si nechemata care ma trage de maneca si imi (re)aminteste ce este important sa fac in viata aceasta si ca doar de mine depinde ca totul sa fie asa Cum Trebuie Sa Fie.

Suntem Creatori.

Ne putem crea viata asemeni unui Iad sau asemeni unui Rai. Bine ar fi sa ne si asumam Creatia noastra si sa ne asiguram ca avem resursele necesare de a sustine toata aceasta creatie.

Cand asculti soaptele divine si creezi Raiul si esti fericit, resursele vin de la sine. Si totul merge fara nici o piedica. Dragut. Firesc.

Cand te impotrivesti indicatiilor divine si creezi Iadul pe care te si straduiesti sa il vezi Rai si sa pari fericit si multumit cu viata ta asa cum e, este necesar sa iti procuri / produci singur resursele necesare. Si nu intotdeauna reusesti sa faci asta. Este dificil. Uneori chiar imposibil si clachezi. Mai devreme sau mai tarziu.

Tot amintesc de soaptele si indicatiile divine... Vei spune: “Cum asa? Nu ai spus ca suntem Creatori? Nu noi hotaram?”. Ba da. Noi hotaram ce vrem in viata noastra. Noi materializam Binele si Raul, Lacrimile si Linistea, Armonia si Haosul… , Asteptarea si Iubirea si Tot Ceea Ce Este. Doar ca toate acestea au fost deja gandite inaintea noastra. De cine? De El. Unicul. Divinul. Cel Nevazut.

Nu ni se impune nimic. Doar primim continuu ajutor si indrumare, pe care noi le percepem doar din cand in cand. Ar fi bine sa fim mai prezenti, mai constienti si sa tinem ochii larg deschisi spre Interior…. Ca sa putem vedea, simti si trai tot ceea ce ni se ofera. Ni se ofera Infinitul. Caci, stii prea bine, nu se doreste moartea noastra, ci sa fim Vii. Sunt indrumari de care tinem sau nu cont. Este alegerea noastra. Nimeni nu ne trage la raspundere. Nimeni nu ne pedepseste. Nimeni nu ne cearta. Insa culegem ceea ce semanam. Intotdeauna. De acolo vine “Raul” in viata noastra: din ceea ce alegem sau nu sa facem, sa iubim, sa simtim, sa fim, sa materializam… Degeaba dam vina pe altii, pe situatii, pe destin, pe… parinti, pe noroc sau sansa… Noi suntem responsabili pentru tot. E atat de simplu!

Fiecare dintre noi am pornit pe un drum care este asa cum Este datorita a ceea ce am ales la un moment dat. Un drum care uneori ne face sa ne simtim fericiti (sau doar ni se pare?)…, alteori ne face cei mai tristi oameni de pe pamant.

Alteori nu ne simtim pe drumul pe care trebuie sa fim. Se intampla chiar sa stim exact unde in alta parte ar trebui sa fim… Apare brusc intrebarea (fireasca) de ce nu esti pe drumul Tau? Chiar asa: De ce?! Stii?? Te-ai intrebat?

Poate ca da, poate ca nu. Poate ca ti-ai si raspuns la aceasta intrebare, doar ca, vrand sa nu ranesti oamenii dragi din jurul tau nu ai actionat conform chemarii sufletului.

Si atunci… Atunci s-ar impune o Schimbare. Insa o schimbare dupa ceea simti in sufletul tau ar inseamna sa schimbi si destinele oamenilor din jurul tau. Sa le dai viata peste cap, sa ii doara, sa ii faci sa isi puna mii de intrebari, sa ii determini sa le agate de tine cu o forta mult mai mare... De ce? De frica! Oamenii au tot felul de frici. Oricat de puternici am parea, tuturor ne e frica de ceva. Daca am fi doar Iubire si Bunatate nu am mai fi aici. Am fi in ceruri, langa Sfinti!

Sa-ti spun un secret (il stii deja!): Nu o sa poti sa te ascunzi sau sa fugi de Tine la nesfarsit. Nu o sa poti sa ii protejezi pe toti la nesfarsit. Nu esti tu responsabil pentru durerea tuturor. Este vorba despre viata lor, lectiile lor, durerile lor, ...drumul lor. Faptul ca te-ai decis ca tu ai „treaba” in alta parte (decat langa ei, asa cum a fost pana acum) s-ar putea sa fie chiar o eliberare pentru ei. Un lucru bun care, desi ii va rani la inceput, ii va propulsa spre directia benefica lor.

Gandeste-te ca lasand sa fie totul asa cum a fost pana acum... tot sufera, tot ii doare, tot simt ca ceva nu e „cum trebuie”. De ce? Simplu: pentru ca nu le poti oferi acces la Cea Mai Buna Versiune a Ta! Si nu pentru ca nu ai vrea, ci pentru ca, nefiind acolo unde trebuie sa fii, nu te poti deschide cu adevarat. Cum vine asta? Hm... Nu iti mai zic. Lasa, ca vei simti tu cum e la un moment dat.

Spuneam ca sa schimbi destine nu e usor. Nu e o decizie usor de luat, chiar daca este vorba despre Chemarea si Fericirea ta, chiar daca ti se sopteste continuu ca drumul tau ar trebui sa fie in alta directie decat mergi acum. Pentru cunoscatori, este o responsabilitate nu prea usor de asumat. E o treaba destul de “murdara”, cu repercursiuni diverse. Nu tocmai placute si de dorit.

Nici macar chestie de curaj nu e. 

E mult mai mut! 

Este asumarea a Ceea Ce Suntem si a Motivului pentru care am venit Aici, Acum. Pentru asta e nevoie de o anumita vibratie, o anumita forta, perseverenta si pregatire. Lucrurile nu se fac pe fuga. Ci pe indelete. Pentru ca se cer a fi intelese, acceptate, asumate, asimilate in fiecare celula, simtite profund si respirate apoi in... lume. O schimbare nu se produce intr-un ceas, intr-o zi, intr-o luna. Sincer, nici nu cred ca exista un timp prestabilit pentru asta. Oricum, Universul e dincolo de Timp. La fel si Iubirea.

Nimeni nu te grabeste. Este treaba ta. Fa-o in felul tau. Dar fa-o! Incepe Acum. Si nu pentru ca mai incolo ar fi prea tarziu..., dar, in final, tot in acest moment vei fi condus... Pana vei intelege ca trebuie sa incepi, sa pornesti lucrurile sa se miste in modul lor... firesc. Divin. Nu mai amana pentru ca oricum, mai devreme sau mai tarziu, te va prinde din urma. Nimeni nu scapa! (sa nu uiti asta!!!)

Esti doar la un gand distanta de absolut orice iti doresti. Indiferent cat de departe si imposibil ti-ar parea.

Strange-ti toate resursele, gandurile, simturile, dorintele si... fortele (Slava Domnului, ai destule!) si porneste la drum. De data aceasta pe Drumul Tau! Si oricat de greu va fi, continua sa mergi pana vei deveni una cu mersul. Una cu visul spre care te indrepti.

Vei simti cum te umpli de Tot Ce E Mai Bun si Mai Frumos in Toate Cate Sunt. Aia e Fericirea. Aia e Iubirea. Aia e Perfectiunea. Aia e Divinitatea.

Aici au fost dintotdeauna si le-ai fi avut de mult timp daca nu ti-ai fi pus singur piedici.

Nu.

Nu te opri ca sa te invinovatesti pentru ce a fost si ceea ce nu ai facut pana acum.

Continua sa mergi.

Dragut. Firesc. Oricand.

Sunt la un gand distanta de tine, pe Drumul Meu,

Clara

Ploua stele...pentru noi

Stiam sa ma feresc de tine, 
Stiai sa ma-ntalnesti. 
Stiam sa ascund comori in mine, 
Stiai sa le gasesti. 
Visam sa vad minunea lumii, 
Visam la ochii tai. 
Si mi-ai facut din vise aripi
Si-am zburat la ei.

Noaptea, ploua stele, numai pentru noi doi.

Maria Radu - Zbor (Official Video HD)

Eu, inchid ochii si visez
Cum ar fi fost sa pastrez
In palma o stea.

Maria Radu - Zbor (Official Video HD)

Eu, inchid ochii si visez
Cum ar fi fost sa pastrez
In palma o stea.

I'll Always Need You.

My hand searches for your hand
in a dark room...

Bella & Edward - What Hurts The Most

What hurts the most
Was being so close
And having so much to say
And watching you walk away
And never knowing
What could have been
And not seeing that loving you
Is what I was tryin' to do.

Bella & Edward-Stay with me

I'm trying and hoping, for the day
When my touch is enough
To take the pain away
Cause I've searched for so long
The answer is clear
We'll be ok if we don't let it disappear.

Despre Terapia Reiki II

Imi dau seama ca nu s-a înțeles prea bine cum sta treaba cu terapia REIKI. Asa ca simt nevoia sa mai explic o data. De data aceasta in scris, ca sa rămână si sa poată fi recitit. Iar si iar. Poate pana la urma, se înțelege! 

In primul rând, REIKI nu este o joaca. Terapeutul nu este un magician. Este un om, ca si tine, care a studiat si lucrat foarte mult, care, in timp, a devenit conștient de el însuși si de lumea care-l înconjoară, care a ales sa fie de folos semenilor săi. El nu face minuni prin HocusPocus si nici nu poate învata Lecțiile pe care le are de învățat pacientul. Adică le poate învata, dar le învață pentru el nu pentru celălalt. Ceea ce pe pacient nu il scuteste de a le învata.

In timpul terapiei, terapeutul accesează energia din Cerurile Superioare si, prin palme, informand-o sau nu, o transmite celui din fata sa. Acesta primește atâta energie cât ii este îngăduit de Dumnezeu, in funcție de tot ce a facut in aceasta viata si in Viețile trecute, de cât de bine si-a învățat Lecțiile, de cat de mult isi doreste sa se vindece si de cât drept divin de vindecare are. Toate acestea sunt prestabilite de Sus, terapeutul neputând sa le influențeze in nici un fel. Terapeutul este doar un canal prin care se transmite pacientului energia divina. 

La terapie participa, chiar dacă pacientul nu le simte/vede, si Entitățile de Lumina care trebuie, pot, vor si le este îngăduit. Ele pot fi mai multe sau mai putine, mai puternice sau mai slabe, de Cer mai mare sau mai mic... Pot fi persoane dragi pacientului, care au plecat in Lumea de Dincolo sau, pur si simplu, diferite fiinte de Lumina care sunt trimise de Sus pentru ajutor. Prin metode specifice, terapeutul lucrează împreuna cu acestea pentru Binele Suprem al pacientului si in Voia Deplina a Tatălui. 

Procesul de vindecare poate sa fie mai lent sau mai alert, mai zgomotos sau mai linistit, mai dureros sau mai placut... Ai ghicit! Tot in funcție de meritele si drepturile divine ale celui care vrea (sau nu) sa se vindece. 

Uneori, de fapt, dacă ma gândesc mai bine, in majoritatea cazurilor, apar 'efecte negative' in urma terapiei. Acestea nu se datorează energiei si terapiei in sine, cu atat mai puțin terapeutului, ci Plăților karmice ale pacientului, care, o data cu implementarea energiei in structurile sale, începe sa observe o accelerare a acestor plăti. De fapt, in prima faza, pacientul nu conștientizeza aceste plăti (mulți dintre ei poate nici nu stiu ca exista asa ceva), dar, cu siguranță, resimte efectele nu tocmai plăcute ale acestora. De ce se întâmpla asta? Pentru ca Vindecarea înseamnă restabilirea Ordinii Divine in toate structurile omului. Acest lucru se face pe principiul: ajungem la Liniște prin Haos. Acest haos este mai mare sau mai mic in funcție de meritele fiecăruia si de disponibilitatea lui de a-si schimba tiparele de gândire, relațiile si chiar modul de viata. 

Este momentul in care marea majoritate a pacientilor renunța la terapie, ba mai mult, își acuza, mai direct sau nu, terapeutul ca le-a facut 'ceva' rău. Cu toții știm ca nu putem avea pretenția obtinerii unor rezultate diferite continuând sa facem lucrurile in același mod. 

Terapeutul nu face decât da deschidă canalele omului către Lumina. De aici încolo si omul trebuie sa se îngrijească de ele, păstrându-le curate si deschise cât mai mult timp. Cum? Prin rugăciune, gândire Pozitiva, fapte bune, mâncare sănătoasă, Liturghii, post, stil de viata ordonat si, evident, prin Curățarea propriei Vieti de 'buruienile' care il leagă de mâini si de picioare, nelasandu-l sa evolueze. Nu e de vina REIKI sau terapeutul ca tu nu te Iubești pe tine, ca te blochezi singur in gânduri negative, ca iti place sa atragi atentia si afectiunea celor din jurul tau prin boala si problemele pe care le ai (vampirizandu-i), ca refuzi sa lași in urma Trecutul, ca te incapatanezi sa rămâi in relații cu oameni care se hrănesc cu energia ta... In nici un caz! Intr-adevăr, este întotdeauna mult mai usor sa le punem altora in cârca lucrurile pe care nu suntem in stare sau nu avem chef sa ni le asumam, numai ca nu trebuie sa uitam ca tot ce luam in ras si refuzam sa facem, ne va prinde la un moment dat din urma si va trebui sa dam socoteala si sa plătim. Si nu pentru ca exista cineva căruia ii place sa ne pedepsească si sa ne vadă suferind, ci pentru ca legile Universului nu pot fi fentate. Nimeni nu scapa! 

Cu speranta ca ti-am putut fi de folos, te imbratisez cu drag si te astept la... Terapie.

Clara