COPIII - ingeri pe Pamant

Ce ai face/gandi/simti daca intr-o zi copilul tau ti-ar spune:

„Mami/Tati, tu stii ca eu stiam dinainte ca tu vei fi mama mea/tatal meu...? Mi-a aratat mie Doamne-Doamne cand eram in Cer.”

...si apoi ti-ar povesti cum statea ea/el in Cer, langa Doamne-Doamne si te privea pe tine, cand erai copil si te jucai, te duceai la scoala... si cresteai si ea stia ca TU vei fi mama ei/tatal ei...?!

Hm... Cum ar fi? Ce reactie ai avea? 

Ai stii ce sa ii raspunzi atunci cand te intreaba cum s-a format Universul? Cine este Dumnezeu? Care este rostul vietii? Incotro ne indreptam? 

Fie ca stim, fie ca nu, copiii au nevoie de ...Raspunsuri. Si cand spun raspunsuri exclud din start variantele in care ii spui:

-"Esti mic, nu te mai gandi la problemele astea de oameni mari. Vezi-ti de copilaria ta!",

-"Cine ti-a mai bagat si prostiile astea in cap?",

-"Nu exista viata dupa moarte.",

-"Nu ai cum sa fi fost langa Dumnezeu! Nimeni nu ajunge la el.",

-"Nu aveai cum sa stii ca eu voi fi mama ta. Este Imposibil!!!" etc... etc...

Ma gandesc tot mai des la acesti copii care cauta si cer raspunsuri si nu are cine sa le ofere...

Am fost si eu un astfel de copil si mi-ar fi placut sa existe cineva care sa discute cu mine, sa imi explice, sa CREADA in ceea ce spun, sa ma asculte... macar. Sa-mi spuna ca e normal ce mi se intampla si ca exista si alti copii care simt ca mine. Am avut parte la un moment dat de toate astea, insa o mare parte din timp a trebuit sa imi ascund  toate framantarile legate de energie si Univers si sa caut singura ce ma interesa. Cand esti copil e greu sa ajungi la Informatie, iar cand ajungi la ea e dificil sa o intelegi daca nu e cineva care sa iti explice pe intelesul tau.  Cand esti copil este foarte important ce cred altii despre tine. Si incepi sa simti Frica. Frica de a nu parea ciudat, de a nu fi exclus, de a nu fii ignorat de ceilalti, de a nu fi certat, de a nu ti se spune ca esti mic si vorbesti prostii...

Parinti! Copiii au nevoie sa creasca cu IUBIRE, nu cu FRICA.

Nu invinovatesc pe nimeni si cred cu tarie ca oricum ar fi, pana la urma fiecare copil, la maturitate, va ajunge acolo unde este Chemarea lui. Totusi, imi devine din ce in ce mai clar ca daca s-ar incepe „educarea” copiilor si din acest punct de vedere, drumul lor ar fi mai lin, mai sigur, mai plin de incredere si reusite.

Tot mai multi parinti isi duc copiii la cursuri de inot, arte martiale, gimnastica, balet, vioara, pian, scrima, rugby, fotbal si... multe altele. Te-ai intrebat vreodata DE CE fac asta? Eu m-am intrebat. Si am descoperit mai multe motive: sa se dezvolte armonios, sa socializeze, sa invete ceva nou, sa isi descopere vocatia, sa petreaca timpul intr-un mod util, sa isi mentina sau imbunatateasca starea de sanatate, sa se simta important si util, sa nu sufere ca ceilalti colegi si prieteni ai lui merg la cursuri si el nu, sa stie, atunci cand va creste, ca parintii lui au facut tot posibilul sa il invete cat mai multe lucruri... Multe, multe motive... Practic, cati parinti si copii, atatea motive!

Si totusi, am analizat foarte, foarte, foarte bine: ...nici un motiv nu are legatura cu sufletul copilului, cu natura lui divina, cu Ceea Ce Este El, cu intrebarile pe care el si le pune inca de pe acum si la care tu, ca parinte, de cele mai multe ori nu stii sau nu ai timp sa ii raspunzi! Si stiu! ...O sa imi reprosezi ca tot repet asta intr-una... Da! Pentru ca eu SIMT ca este IMPORTANT. Si... inca nu reusesc sa inteleg de ce nu li se pare si celorlalti la fel de important?!...

Avem copii MARI, aflati pe o treapta de evolutie superioara noua si asta ar trebui sa ne responsabilizeze, sa fie un motiv suficient pentru ca noi, parintii, sa intelegem ca au nevoie de mult mai multe lucruri decat le oferim deja. Ne mandrim cu ei, le povestim prietenilor ce copii grozavi avem... si ce intrebari nepamantene ne pun aproape zilnic..., ne framantam creierii sa gasim ce sa le spunem cand ne „pocnesc” cu cate o astfel de intrebare, ...dar ce facem CONCRET pentru ei din acest punct de vedere?

Hm...Nici tu nu stii ce sa raspunzi, nu?

Ma tot gandesc la tot acest tablou cu copii si imi dau voie sa ii simt virbratia culorilor cu care a fost pictat si ajung in acelasi punct: este necesar ca eu sau altcineva sa faca CEVA si pentru copii. Si, mai devreme sau mai tarziu, cineva va face asta!

Si ei au dreptul la evolutie.

Asa simt. Asa cred. Asa e normal. Asa e logic. Asa este responsabil din partea noastra, ca adulti, ca parinti, ca bunici: sa ne ingrijim sa le continuam Drumul spre Evolutie. Acest drum nu incepe la o anumita varsta. El a inceput in urma cu cateva vieti... Aici, Acum este doar continuarea! Copiii sunt copii doar Acum, pe planeta Pamant... Ca varsta astrala ei pot fi entitati mai tinere sau mai batrane venite Acum, Aici (la fel ca noi toti) pentru... evolutie! De ce sa astepte 18 ani ca sa poata sa aiba acces la Informatie? Cand ei au oricum acces?! Nu e nevoie sa se faca MULT. Eu simt ca e mai usor decat la adulti. Copiii prind repede si inteleg si mai repede. Ei simt tulburator de multe... lucruri. Dar au nevoie macar de o vorba, de un gest, de o scanteie care sa le dea curaj si incredere... Au nevoie de o mana care sa le traga Cortina la o parte si sa le spuna zambind:  

"Paseste, e voie! Iubeste si fa ce vrei!"

Probabil ca deja astepti sa dau o Rezolvare. Ceva concret... 

As putea. Insa mai astept. Am cateva idei si simtiri care-mi staruie in suflet si in minte. Si in care CRED chiar daca par „contra curentului”... Am hotarat sa nu le spun inca. Le mai pastrez, le mai intorc pe toate partile, ma mai gandesc, mai fac Liniste si astept Raspunsuri... Si sunt increzatoare ca vor aparea. La Timpul Potrivit.

In tot acest timp am nevoie de Tine. Sa ne consultam. Sa imi spui ce crezi tu, ce simti... Sa imi povestesti despre Copilul Tau. Sa imi impartasesti concluziile la care ai ajuns tu. Caci cu siguranta te-ai gandit si tu la toate astea, iar daca nu ai facut-o pana acum, aceste randuri au provocat rotitele tale sa se invarta. 

Am nevoie de tine sa stiu ca nu sunt singura pe acest Drum. Am nevoie de tine sa imi spui ca nu este cum spun eu. Sa ma contrazici sau sa ma aprobi. 

Oricum ar fi, imi doresc sa stiu parerea ta, sa stiu ca Existi. Simt ca este o decizie pe care trebuie sa o luam IMPREUNA. Nu e vorba doar de copilul Meu, ci si de al Tau. 

Am incredere ca Putem Reusi. Impreuna!

Clara