Like-urile nu valideaza. Adancesc dureri.

Am devenit dependenți de Like-uri și am uitat sa fim reali. Am uitat sa fim Oameni. 

Unii dintre noi suntem dependenți de a primi Like-uri. Postam in nestire pe internet pentru a primi aprecierea, validarea și confirmarea celorlalți ca suntem cool, in trend, plăcuți, frumoși, sexy, interesanți.... Căutam validare oriunde și ni se pare ca am cucerit pământul întreg dacă am primit un număr mare de like-uri la o postare, mai ales când acestea vin la o poza cu noi înșine. O poza pentru care am muncit atât de mult și ne-am gândit in fel și chip cum sa o facem astfel încât sa fie de succes. Ne dam cu ruj, ne punem fard, ne vopsim parul, ne punem niște haine fistichii, sexy, cât mai deosebite... Căutam unghiul care ne avantajează mai mult. Căutam idei cum sa tuguiem buzele, cum sa stam, zâmbim, privim, clipim, gesticulam ca sa scoatem mai bine in evidentă ideea care ne interesează ca ceilalți sa o înțeleagă la noi. Creăm o noua persoana și o numim Eu. Devenim falși de dragul de a fi validati, uitând ca validarea va fi pentru Eu fals, nu pentru Cum suntem noi cu adevărat. 

Apoi, sunt cei care sunt dependenți de a da Like. Ei dau Like la aproape orice. Uneori nici nu văd poza in sine. Simpla apăsare a unui buton de apreciere ii face sa se simtă importanți, asemeni unor jurați care hotărăsc cine e frumos, cine este sexy, cine e demn de atenție, cine are mașina cea mai valoroasa, cine se califica sa le intre in casa, in pat, in suflet, in viata; cine zâmbește mai frumos, cine se îmbracă mai bine, cine a postat mai mult.... 

La final se numără Like-urile. Dacă am primit mai multe decât la postările anterioare înseamnă ca e bine: evoluam și am primit validarea celorlalți. Suntem văzuți. Suntem apreciați. Suntem doriți. Și uite-așa uitam un pic de durerea din suflet. Dar ea este tot acolo. Și musca in mod continuu din noi. 

Daca am fost noi cei care au dat Like,  atunci devenim bucuroși ca am fost și noi printre cei care au hotărât soarta unei poze. Cei care am validat un om. Suntem in trend. Suntem de folos. Suntem importanți. 

Dar uitam... uitam ca inainte de a da click tocmai ne-am sters lacrimile. Uitam cât fard am pus in acea poza și câte filtre am folosit.  Uitam cat efort am depus pana am ales unghiul care ne arată așa cum vrem sa fim și nu cum suntem noi de fapt. Uitam ca am indus in eroare. Uitam ca ne- am mintit pe noi si pe ceilalti. Uitam ca am pozat și postat un Eu fals. Ne cresc aripi și ne identificam ușor ușor cu Ceea Ce nu suntem. Dupa un timp, ne întrebam cum de ne-am îndepărtat atât de mult de noi înșine și cum de nu mai știm Cine Suntem. 

Iar noi, noi ăștia care dam Like... noi habar nu avem ce apreciem. De multe ori dam Like suferinței unui om fără sa o observam, pentru ca noi vedem doar fardul, zâmbetul larg și efectele. Prea putini reușesc sa vadă dincolo de ceea ce ne străduim atât de mult sa le arătăm ca fiind real, când in realitate este atât de fals. Cu un simplu Like cream speranțe deșarte și încurajam lipsa de autenticitate. Adâncim suferința celuilalt care poate ne este prieten, frate, copil, sot sau părinte. Acționăm superficial și omitem suferința de sub maștile frumos prezentate in poze. Uneori, chiar și atunci când suferința ne este prezentată fix așa cum este, tot dam Like fara sa ne ingrijoram, pentru ca o percepem doar ca pe o poza artistica, având efecte deosebite. Nu stam sa ne întrebam cum s-a născut acea poza. Nu stam sa ne gândim ca o poza are in spate o emoție, un gând, un strigat. 

De cele mai multe ori, sub acea poza artistica, un om plange. Un om nu mai poate dormi nopțile pentru ca simte ca a pierdut tot și nu mai reușește sa găsească puterea de a o lua de la capăt. Nu se mai poate ridica. Nu mai mănâncă, nu mai zambeste, nu mai dorește nimic. S-a blocat in interior și refuza sa mai iasă de acolo. E singur.

In spatele acelei poze exista un om care, poate, a renunțat sa mai spere. Un om care poate, își dorește sa moara. Sub poza aceea artistica pe care o apreciem in fuga sau din dorința de a fii in lista de Like-uri, un om moare incet secunda cu secunda. Dar câți dintre noi, oare, observam asta? Și dacă observam ce facem? Ce facem concret, mai mult decât sa ii bifam suferința cu un Like (gen “Văzut!”) și sa gândim: “Uite-l pe X, suferă. Probabil s-a despărțit de Y ca și pe contul ei am văzut poze mai triste. Păreau un cuplu atât de frumos! Le stătea atât de bine impreuna! Cum, oare, a fost posibil sa se despartă? Sa le trimit un mesaj? Hm... nu. Nu se cuvine sa ma amestec in viața lor. Dacă vor vrea sa vorbească despre asta, sa îmi scrie. Nu ma pot băga in sufletul omului!” Sau “X postează diferit de la un timp. Și are un cont nou. Ce s-o fi întâmplat? As întreba, dar îmi este jena. Sa îl ajute Dumnezeu sa își găsească iar liniștea.” Sau “pare ca suferă, dar cu ce sa ajut eu?”.  Și imediat cum terminam gândul trecem mai departe, la o alta postare, la un alt Like, la un alt suflet care are și el o poveste. O poveste pe care o urla prin toate postările sale, dar nimeni nu pare sa o audă. Urla tot mai tare, dar toți din jur sunt surzi deodată: și mamă și tată și frați și surori si copil și sotie si prietenii sau colegii de munca. E nevoit sa accepte singura realitate prezenta, aceea ca este singur. Și indiferent cât de mult îl doare, nu va fi nimeni lângă el și numai de el depinde totul. Nu va veni nimeni. Nu ii va bate nimeni la usa sa îl întrebe ce mai face și sa se ofere sa îl ajute. Nu va veni nimeni sa se așeze lângă el, sa își facă un pic de curaj și sa îl întrebe ce se întâmpla sau măcar sa ii spună ca totul va fi bine. Va continua sa își urle durerea și neputința prin postări care mai de care mai creative, dar știe, a aflat deja ca e singur. Ca oamenii din jur nu aud, nu văd, nu le pasă. 

Așa moare un suflet. Și încă unul. Și încă unul... Și e trist. Pentru ca toate aceste suflete pot fi salvate.

Putem opri asta. Acum. Impreuna și fiecare separat! 

Transformați Like-urile in “Buna. Ce mai faci? Ești bine?”. Transformați-le in discuții reale. Transformați-le in grija pentru cel de lângă voi. S-ar putea sa fiți cel care îl salvează. Chiar de el însuși uneori. 

Doar de noi depinde sa fim atenti la cel de langa noi si sa intelegem ce ne spune atunci cand nu ne vorbeste. De noi depinde sa oprim superficialitatea și sa cream povesti profunde, reale, înălțătoare. Povesti care sa ne readucă tuturor zâmbetul pe buze. Povesti care readuc împreună oameni, care reinnoiesc jurăminte, care fac inimile sa bată mai tare, care readuc speranța in sufletul copiilor martori la zbuciumul adulților de lângă ei. 

Lumea virtuală nu este altceva decât o oglinda a lumii reale. Una mai cosmetizată și prezentată in culori mai vii, dar pentru cei care vor sa vadă, ea ilustrează perfect toate stările prin care trece un om in diferite etape ale vieții lui. 

Haideti sa fim mai atenți la cei din jur. Hai sa ne impresionam mai puțin de efecte și sa vedem mesajul de dincolo de ele. Hai sa ne deschidem urechile și inimile și sa auzim la timp strigătele de durere ale celorlalți. Haideti sa fim acolo. Cu adevărat. Sa ii privim in ochi și sa ii ținem strâns de mâna . Sa le spunem: 

“Ți-am auzit strigatul. Sunt aici. Hai sa vorbim despre asta.” 

Sau 

“Când mai vii in vizita pe la noi? Duminica suntem liberi.”

Sau:

“Înțeleg prin ce treci. Sunt aici. Nu ești singur. Știu ca acum nu crezi, dar se va rezolva  și vei zâmbi din nou. Nu este totul pierdut. Va veți regăsi din nou. Și ea urla după tine. Am vorbit cu ea mai devreme. Ii pare rău pentru cum au degenerat lucrurile între voi. Te vrea înapoi. Ce-ar fi sa ii dai un semn?”.  

Sau:

''Sunt in apropiere, vroiam sa trec sa  te vad.''

Trăim intr-o lume din ce in ce mai nebuna și mai alerta, unde tehnologia este prezenta tot mai mult, dar este momentul sa ne reamintim ca Oamenii au nevoie de Oameni, nu de Like-uri, Caci cei care pot sa salveze suflete suntem noi, oamenii, nu Like-urile. 

Vă imbratisez,

Clara

Bun venit in Sufletul meu!

M-a întrebat cineva astăzi:

 - “Cum reușești să atragi atât de mulți oameni în jurul tău și cum le câștigi încrederea?” 

Răspunsul meu a venit firesc: 

- “Îmi las Sufletul deschis astfel incat oamenii să îl poată vedea, atinge, studia, gusta și sa se poata umple din el. 

În momentul în care oamenii se conectează la Sufletul meu, instant eu devin de încredere pentru fiecare dintre ei. Pentru că verbal, mental sau prin gesturi putem să ne mințim cât vrem, dar la nivel de Suflet, oricat de bun actor ai fi, nu ai cum să minți.”

- “Și nu îți este teamă să îți lași, tot timpul și în preajma oricui, Sufletul deschis?”, a fost întrebarea următoare.... 

- “Nu. De ce m-aș teme? Divinitatea este deja acolo!” 

Clara

Despre durerea care ne doare atât de tare

Am fost învățați sa ne ferim de Rău, sa punem Răul înainte, sa fim pregătiți pentru orice Rău care ni s-ar putea întâmpla. 

Ar trebui sa uitam tot și sa o luam de la capăt. Sa începem sa ne construim un nou sistem de valori si credințe. Ne-ar fi de un real folos sa învățam sa mulțumim și sa fim recunoscători pentru ca tot ceea ce noi, ca oameni, denumim Rău nu este altceva decât cea mai importantă metoda de evoluție pentru noi. De ce? Pentru ca numai când ne doare învățam. 

Te-ai întrebat vreodată ce este durerea? 

Durerea este semnalul ca undeva in interiorul nostru exista o dizarmonie, ea ne indica faptul ca nu am înțeles ceva si ca este necesar sa începem sa ne punem intrebari. Durerea zgândăre totul: fizic, minte, suflet. Și bine face! Altfel am rămâne așa, ca prostii, intr-o ignoranta dulce care nu ne-ar duce nicăieri. 

De ce urâm durerea? 

Pentru ca este incomoda, iar noua ne place comfortul. Fugim de ea, încercam sa o atacam cu anelgezice, ne străduim sa ne focusam atenția in alta direcție, dam cu aghiazma, tămâie, descântam...

Hai sa ne oprim o clipa și sa privim totul dintr-o alta perspectiva. 

Durerea ne este aliat. Ea nu este cel mai mare dușman al nostru. 

Durerea nu ne face Rău, ne face Bine. 

Ea ne ajuta sa ne reașezăm pe calea pe care este necesar sa fim. Ea ne direcționează către Noi înșine. Ne stârnește atenția. Ne stimulează sa ii aflam...Cauza! 

Când ne doare, reacționam la impuls si, revoltandu-ne, începem sa ii strigam lui Dumnezeu: “De ce, Doamne?”, “De ce tocmai eu?”, “De ce mie?”, “De ce acum?”. 

Haideți sa ne întrebam mai bine de ce avem acest tip de comportament, de ce nu putem vedea dincolo de aceasta durere fizica? Pentru ca așa am fost învățați (inca de mici copii) și pentru ca așa ne este mai la îndemâna sa căutam mereu in afara noastra. Dar cum ar fi oare, dacă am afla ca Doamne, Doamne este in interiorul nostru, ca Forța Suprema Divina suntem chiar noi înșine, oare la fel de tare am urla? La fel de tare ne-am revolta? Ce s-ar schimba in noi atunci? Am deveni brusc responsabili, asumați, înțelegători, înțelepți?  

Ne plângem ca ne doare asemeni bebelușilor care nu au posibilitatea sa își îngrijească rănile și au nevoie in permanenta de...Mama. (Mama fiind orice persoana care are grija de ei.) Uitam ca suntem Adulți, uitam ca avem mâini, picioare, ochi, creier, discernământ. De ce uitam? Pentru ca e mai simplu? Chiar dacă este in defavoarea noastră? 

Și... iată, acum se naște o alta întrebare: de câte ori mai suntem dispuși sa trăim așa, in uitare, nepăsare, blazare, inconstienta și frustrare? 

Stiu ca  (te) doare! Știu ca (ți-)e greu! Cui nu i-a fost măcar și numai o singura data greu in viața lui? Toți trecem prin asta. Chiar de nenumărate ori intr-o viața! 

Chiar crezi ca cineva ne vrea Răul sau ca ne pedepsește cineva pentru ca “nu am fost cuminți”? 

Câte vieți ne mai trebuie sa conștientizam, învățam și sa înțelegem ca Dumnezeu e doar Iubire? Ca El este in noi și nu in afara noastră? 

Cât timp mai avem nevoie sa ne dam seama ca nu urlând de durere o vom putea opri, ci doar făcând Liniște. Doar ascultând fiecare respirației gâtuită, fiecare icnet, fiecare oftat... caci doar in ele sunt înscrise cauzele oricarei dureri și tot in ele metoda de tratament. 

Iata ce-ți propun... (caci, simți și tu, chiar este necesar sa începi sa schimbi ceva).

Acorda-ți măcar o singura clipa in care sa fii doar tu cu Tine, înăuntrul tău. Închide ochii și poarta-ți gândul și simtirea prin interiorul tău. Fa-o incet, cu răbdare și compasiune. 

Observi? 

Devine din ce in ce mai clar... Este vorba doar despre tine! Despre nimeni altcineva. Doar de tine! Și nu, nimeni nu vrea sa te pedepsească. Doar ca din când in când ai nevoie sa fii atenționat sa te privești nu numai in oglinda, dar și pe interior. 

Uite! 

Suntem atât de frumoși pe interior! 

Da! 

Suntem frumosi chiar si așa imperfecti cum ne percepem uneori. Avem fiecare frumusețea Dumnezeului din noi care ne locuiește pe toți, așteptând sa ii remarcam prezenta. 

Acum înțelegi ca nu exista nici un motiv sa urli? Pentru ca nu exista distanta și nici separare... El a fost întotdeauna mult mai aproape decât ai crezut. Si chiar și atunci când i-ai asurzit urechile cu strigătele tale de disperare și deznădejde el te-a asteptat tăcut, înțelept și răbdător sa îți întorci fata către El. 

Te-ntrebi desigur de ce nu ți-a arătat drumul?! Nu ar fi fost mai ușor așa? 

Hm... iar îți pierzi concentrarea. Tocmai ce am povestit ca durerea aceea nu era decât un semnal de alarma... sa te întorci la Tine. 

Uf! 

Știu ca ti-e greu sa rămâi in permanenta prezent și atent, dar intelege și tu cât de frumos și cât de bine ar fi dacă ai accepta ca nu exista alta cale de a trai fără durere. 

Îți imbratisez rănile cu Lumina, spre vindecare, 

Clara

Ce am invatat dupa razboiul "cuantic"

...in care m-am trezit în urmă cu 2 ani, fara voia mea

Am invatat ca oamenii au puterea de a te ridica, dar si de a te pune la pamant. Dar daca reusesc sau nu, doar de tine depinde.

Am invatat ca si preotii sunt oameni aflati pe planeta Pamant pentru evolutie. 

Am invatat ca zicala: "Sa faci ce zice popa, nu ce face popa." a inceput sa fie gresita, pentru ca preotii au inceput sa nu isi mai poata controla demonii si dau pe afara atat prin fapte, dar si prin vorbe. 

Am invatat ca Demonul poate exista si in Biserica.

Am invatat ca Preotia este un Har, nu o meserie.

Am invatat ca un preot iti poate face mai mult rau decat ti-ar putea face cel mai mare pacatos.

Am invatat ca nu este important ce nume ii dam ortodoxiei, ci cum aplicam legile si povetele divine. 

Am invatat ca oamenii (oricare ar fi meseria lor) care folosesc cuvinte mari si complicate, pe care cei mai multi nu le inteleg, de cele mai multe ori, nu au nimic de spus, pentru ca nu stiu nimic; vor doar sa capteze atentia oilor ratacite care au uitat ca li s-a dat creier cu scopul de a fi folosit. 

Am invatat ca oamenii se pot schimba mai usor si mai repede din bine in rau decat în bine. 

Mi-am reamintit ca nu suntem niciodata singuri.

Am invatat ca atunci cand se dau razboaie la nivel inalt este necesar sa se gaseasca niste tapi ispasitori spre care sa se indrepte atentia publicului, astfel incat sa nu mai fie atenti la adevarata problema si adevaratii vinovati.

Am invatat ca dupa ce ai exersat Detasarea, dupa ce te-ai prins ca nu este benefic sa ai asteptari,  dupa ce ai inteles ca e necesar sa iti asculti intuitia, dupa ce ai ajuns sa te cunosti pe Tine Cel Adevarat, sa iti stii limitele, puterea si slabiciunile, 

nimeni nu iti mai poate face rau oricat si-ar dori. Un fel de scut de protectie se ridica in jurul tau si nimeni din cei cu intentii rele nu te mai poate atinge. 

Am invatat ca daca ai facut Bine si se incearca distrugerea ta, primesti, fara sa ceri, ajutoare. 

Am invatat ca adevarata arma nu este sabia, ci un amestec de Incredere, Liniste, Iubire, intelepciune si Spirit Puternic. Cum se creeaza acest amestec? In timp. Prin munca cu tine insuti. 

Am invatat ca exista oameni care iti sunt alaturi neconditionat fara aa fie nevoie sa ii legi de tine. 

Am invatat ca orice situatie tensionata in care esti atras fara voia ta este un plan al Divinitatii care intotdeauna vine cu Lectii si Daruri pentru tine.

Am inteles ca, cu cat ajungi mai sus, cu atat incepi sa deranjezi mai mult. 

Am invatat ca este necesara o plata pentru orice serviciu prestat, ca este un schimb de energie care, daca nu are loc, se intoarce la tine intr-o forma negativa. (pe celalalt nu-l afecteaza pentru ca e tot negativ si el)

Am invatat ca lacrimile unui om pot minti.

Am invatat ca este gresit sa crezi ca oamenii vor fi sinceri cu tine pentru ca asa ai fost si tu cu ei. 

Am invatat ca a fi Dumnezeu este o treaba foarte haioasa in anumite momente.... sa stai si sa privesti totul, de undeva de Sus, stiind exact ce a facut fiecare, ce este in gandul sau si sa observi modul in care actioneaza, de multe ori, total diferit de ceea a promis, de ceea ce  simte si gandeste. 

Am invatat ca nu poti controla totul si calea cea mai buna este sa te abandonezi vointei Divine. 

Am invatat ca a face voia Tatalui, oricare ar fi ea, te umple cu Daruri minunate la care multi nici nu gandesc. 

Am invatat sa multumesc cand cineva imi face rau si sa vad lectia ascunsa in acea intamplare. 

Am invatat sa ii linistesc pe cei dragi, care stau si privesc neputinciosi de pe margine un meci prea crud si prea perfid pentru puterea lor de intelegere. 

Am invatat ca ranile nu dor daca Dumnezeu nu ingaduie.

Am invatat ca atunci cand Dumnezeu iti este alaturi, oamenii nu mai au nici o putere asupra ta.

Am invatat sa nu imi fie Frica si intotdeauna sa aleg Iubirea.

Am invatat ca Maestrii adevarati poate ca nu stau tot timpul langa tine, purtandu-ti de grija la fiecare pas, dar atunci cand ai cu adevarat nevoie de ajutor, ti-l ofera imediat, neconditionat. 

Am invatat ca Iisus avea dreptate cand a spus ca: "Din altar vor sluji demonii."

Aceeași Clara. 

Despre Liniște

A fi liniștit nu este același lucru cu a fi puturos. Puturoșenia înseamnă să te odihnesti înainte să fi obosit. Liniștea este starea naturală a fiecăruia dintre noi. 

Liniștea este ceea ce nici un ochi nu a văzut, nici o ureche nu a auzit, nici o mână nu a atins și nici o minte nu a gândit. Ea este neîncepută și nesfârșită. 

Liniștea nu este a celor care cred ca viețile lor au fost distruse de alții, ci a celor care își asumă toată responsabilitatea pentru viețile lor.  Cei care posedă capacitatea de a nu mai căuta vinovații în exterior vor avea mereu liniște în sufletul lor. 

Noi suntem singurii care ne blocăm propriul acces către Liniște și, în același 

timp, suntem singurii care îl putem debloca. 

Liniștea este unul dintre acele lucruri care sunt cu atât mai greu de găsit, cu cât le cauți mai asiduu. Doar relaxează-te și Liniștea te va găsi. 

O mintea liniștită este Raiul (re)găsit. Iar o inimă liniștită este una care nu dă importanță părerii celorlalți. 

Ignoranții se plâng, condamnă și critică. Liniștea este a celor care pot vedea Binele în ceilalți și găsirea liniștii nu stă în grija ta pentru a găsi soluții pentru ce fac alții greșit, ci în puterea ta de a te îmbunătății continuu. 

Liniștea pune lucrurile în ordine în Univers. Este punctul Zero. Punctul Creației. Căci doar din Liniștea absolută putem crea orice. 

Liniștea este dincolo de formă, spațiu și timp. Ea este dincolo de sunet și totuși poate fi auzită. Nu poate fi văzută, dar există în tot ceea ce vedem. 

Liniștea vine adesea din Încredere. Cel care nu (se în)crede îndeajuns, nu poate fi de încredere. Crede în tine ca să poți să te cufunzi in Liniște! 

Liniștea vine din ascultare; din nemișcarea Gândului. Este imposibil să asculți în timp ce faci altceva, în timp ce îi permiți Minții să zburde liberă pe unde vrea ea. Stăpânește Mintea și (re)câștigă-ți Liniștea! Înțelepciunea vine tot din ascultare. Devenind înțelept vei fi ascultat la rândul tău. Exersează zilnic ascultarea Liniștii. Dacă vei învâța să o asculți, Liniștea îți va vorbi. 

Liniștea vine atunci când reușim să ne acceptăm pe noi înșine; atunci când înțelegem că este posibil ca lucrurile să nu iasă așa cum ne dorim; atunci când reușim să luăm lucrurile, situațiile și persoanele așa cum sunt, fără a încerca să le schimbăm (chiar dacă acea schimbare ar fi spre binele lor și al tuturor). Liniștea vine din acceptarea faptului că fiecare are Timpul său. Fiecare atinge Liniștea în modul și în timpul său propriu. Poți ajuta un om să ajungă foarte ușor și repede la destinație, dar dacă el nu înțelege nimic din această experiență, efortul tău devine inutil. Rămâi în Liniște și acceptă dreptul fiecăruia de a crește, înflori și lumina în ritmul său. 

Este important să înțelegem că Liniștea este mai puțin o Destinație și mai mult o Călătorie în care ești însoțit doar de tine însuți. 

Liniștea nu este a celor care își petrec viețile tânjind continuu după tot ceea ce nu au încă, dar care refuză să acționeze în direcția realizării viselor lor. 

Liniștea este un sentiment, nu un gând. De aceea Liniștea se simte, nu se gândește. 

Găsirea liniștii ne ajută să știm când să ne ascultăm inima și când să ne ascultam mintea, în concordanță cu situația respectivă. 

Liniștea nu cere nimic. Doar oferă. Enorm! Necondiționat. 

Se poate ajunge la Liniște prin simplul act de a permite Minții să tacă; prin transcenderea fricii și a îndoielilor. O minte liniștită îți oferă spațiu să gândești în mod conștient și productiv. 

Există o Liniște divină în orce act de Recunoștință pe care îl manifestăm față de Viață și tot ce înseamnă ea. 

Când îți (re)găsești Liniștea, Singurătatea dispare chiar și atunci când ești doar tu cu tine.

O dată ce ți-ai găsit propria liniște, nu va mai exista separare între Sinele tău divin și propria viață. Iar Totul va fi o continuă curgere. 

Liniștea este antidot pentru orice tip de Durere. 

Liniștea te face puternic. De neclintit. Căci nici un gând nepotrivit, negativ sau nefolositor nu va putea să tulbure Mintea celui care a descoperit și integrat Liniștea. 

Să găsești Liniștea înseamnă să te întorci Acasă. Liniștea nu se creează, ea se află în noi dintotdeauna, doar că am uitat de existența ei. Ea este grădina în care Sufletul nostru poate crește frumos, sănătos, viguros, transformând interiorul nostru într-o grandioasă Împărăție. 

Liniștea vine din a fi natural. Așadar, fii TU în orice situație și vei (re)găsi Liniștea. Drăguț. Firesc. Oricând. 

Permite-i propriei liniști să îi îvăluie și să îi inspire pe ceilalți. Rămâi centrat și lasă Liniștea să vorbească pentru și despre tine. 

Clara

Lecția lui Acum

De foarte mult timp ni s-a tot sugerat, spus și repetat ca este necesar sa ne întoarcem către noi înșine. Putini au înțeles și mult mai putini au acționat. 

Acum a venit timpul când este obligatoriu sa acționăm, fie ca înțelegem sau nu. Acest virus letal nu ne mai sugerează și nici nu ne mai roagă. El ne impune. 

Cu toții am auzit si auzim de câteva zeci de ori pe zi: “Stai in casa!”, “Izoleaza-te.”, “Stai cu tine!”, “Spala-te pe mâini!”, “Nu-ți atinge fața!”, “Păstrează cel puțin 2m distanta fata de ceilalți.”.....

Acest virus, oricât de mortal ar fi el, ne face cel mai mare bine.

Ne trezeste! 

Ne responsabilizează.

 Ne împinge sa (începem sa) devenim conștienți de importanta renuntarii la iluziile și plăcerile materiale și de a începe sa petrecem timp cu noi înșine.

Cum altfel sa ajungem sa ne cunoaștem și sa aflam Cine Suntem cu adevărat dacă nu petrecand timp cu noi înșine? La fără frecventa nu se poate. Pe graba nu mai este suficient. Iar refuzul de a face asta, devine din ce in ce mai evident: se plătește foarte scump. 

Virusul ne-a amintit tuturor importantă unui gest simplu: spălatul pe mâini. Ce reprezintă spălatul mâinilor? Pai, gandind și conștientizând ca mâinile sunt cele care ne oferă hrana, mângâiere, o meserie, abilitați de a face multe și diverse lucruri, atunci ne devine clar ca lumina zilei ca acest virus ne atrage atenția ca nu ne-am mai interesat de mult de curățenia cu care ne-am implicat in relațiile cu noi și cu alții, in puritatea unei mângâieri sau in onestitatea practicării unei meserii. Am umblat in stânga și-n dreapta cu mâinile noastre murdare, atingând nonșalant si murdarind, uneori cu buna știință, orice ființa, obiect sau intamplare din viața noastră. Am desacralizat totul și am uitat sa onorăm ceea ce primim in propria viața, considerând ca ni se cuvine. 

Virusul ne învață sa renunțam la a ne mai atinge fata. Te-ai întrebat ce semnificație are atingerea fetei? Și nu, nu este doar despre scobitul in nas. Atinsul fetei este despre a cosmetiza realitatea și a o aduce la un anumit nivel de frumusete acceptat ca fiind rezonabil in lumea (iluziilor) in care încă trăim. Ne atingem fata pentru ca suntem (prea mult) preocupați de imaginea noastră in fata celorlalți: cum ne sta parul, dacă ni s-a scurs machiajul, dacă mai avem toate genele la locul lor, daca mustața și barba au forma corecta, dacă rujul are conturul perfect, dacă se vede ca am transpirat, dacă am acoperit bine coșul care ne-a apărut de dimineața pe nas și cu care luptam înverșunați sa îl facem sa dispară intr-o secunda (dacă s-ar putea) pentru ca altfel vom arată dizgratios in fata oamenilor pe care ii vom întâlni. Astfel, virusul acesta ne da o lecție, simpla, dar dureroasa, despre aparente și ne face atenți, intr-un mod brutal, despre cum ele au ajuns sa ne conducă viețile, diminuând in noi adevăratele valori și adevarata noastră valoare umană și spirituală. 

Ba mai mult, dacă nu respectam regulile, ne atingem fata și ne pricopsim cu virusul, ajungem la spital unde, nu știu câți dintre voi ati văzut imaginile, dar vom sta întinși intr-un pat purtând un clopot transparent pe cap, asemeni trandafirilor pe care obișnuiam sa ii tăiem și sa ii conservam in globul de sticla, considerând ca este un cadou minunat pentru mama, fiica sau iubita. Natura nu ne pedepsește, doar ne da înapoi ce a primit din partea noastră. Ne este mama și oglinda in același timp. 

Prin faptul ca ne incuie in case alaturi de familiile noastre, acest virus ne curată relațiile. Ne forțează sa deschidem ochii larg și sa vedem cu adevărat omul de lângă noi. Nu mai e o alegere. Și nu mai putem fugi. Nici nu avem unde. Distanta dintre bucatarie și  dormitor se dovedește a fi mult mai mică decât nevoia noastră obișnuita de distanțare de celălat. Nu ne mai putem eschiva ducându-ne la serviciu și petrecând acolo cât mai mult timp cu putința astfel încât viața de familie sa ni se para suportabila. Nu. Iata-ne închiși, in aceeași celula, cu omul de care ne-an îndrăgostit (sau nu) și alături de care ne-am dorut sa îmbătrânim (sau nu). 

Este momentul Zero al tuturor relațiilor de orice fel, dar mai ales al celor dintre soți. 

In aceste condiții de austeritate 24/7 vom putea fi fericiti sau fiecare clipa de izolare forțată petrecuta alături de celălalt va fi un calvar? 

Depinde... 

Depinde de cât de mult ne-am mințit in toți acești ani de relație. 

Depinde de cât de mult am învățat sa comunicam cu celălalt. 

Depinde de cât de mult am fugit de Adevăr și de cât de mult ne-am implicat.

Depinde de cât de mult am tras de acea relație și am tot amânat o despărțire iminenta. 

Depinde de puterea fiecăruia de a accepta unde și cât a greșit și de decizia sau indecizia lui de a îndrepta lucrurile. 

Depinde de capacitatea de iertare.

Depinde de cât din nevoia interioară a fiecăruia este satisfacută de ceea ce este și oferă celălalt la nivel subtil (atenție! Subtil, nu material!). 

Depinde de ceea ce alegem sa facem in viitor și dacă acea persoana se (mai) încadrează in tablou sau nu. 

Depinde de capacitatea și dorința amândurora de a se lua de mâna și a alege sa-și continue impreuna călătoria in acord cu planul divin, cu toate renunțările care vor veni la pachet. 

Virusul ne interzice sa mai trăim in grupuri mari și ne îndeamnă vehement sa ne retragem in grupuri cât mai mici (pana la izolarea personală) ca sa ne acordam o șansa sa ramanem neafectați. Ce înțelegem de aici? Unii nimic. Alții conștientizează ca oricât de importante sunt prieteniile și adunările cu ceilalti, acestea dăunează relației cu noi înșine. 

Cum? Simplu. 

Dându-ne impresia ca dacă prietenul meu este fericit și împlinit și eu sunt fericit și împlinit. Dacă el are o nevasta și eu sunt încă singur și deznădăjduit, in medie, amândoi suntem căsătoriți și fericiti. 

Dacă prietena mea este slaba, frumoasa sau bogata și eu sunt grasa, urâta sau saraca, aleg sa stau in preajma ei, făcându-i intotdeauna pe plac si suportându-i toate mofturile, doar pentru a avea acces la grupul ei larg de prieteni la care eu însămi nu as avea niciodată acces din cauza felului cum arat.  

Daca marea majoritatea oamenilor influenți de pe glob se îmbracă in haine scumpe, indiferent dacă le sta bine sau nu, dacă li se potrivesc cu personalitatea sau nu, dacă și le permit sau nu, atunci și eu trebuie sa muncesc din greu ca sa ma aliniez grupului de teama ca voi fi lăsat pe dinafara pentru ca nu valorez cât valorează ei. 

Dacă grupul meu de prieteni fumează și frecventează anumite locuri, atunci este imperios necesar sa fumez și eu și sa ii însoțesc indiferent ca îmi place sau nu, pentru ca știu ca alegând altfel, ii pierd și rămân singur. 

Da! Aceasta este realitatea: oamenii se vând pe ei înșiși de teama de a rămâne singuri. 

Este suficient de clara ideea sau mai ai nevoie de alte câteva exemple? Eu simt ca te-ai recunoscut in câteva din aceste ipostaze și deja realizezi in ce punct te afli. 

Omenirea a atins punctul maxim. Fiecare dintre noi a atins punctul maxim și suntem pe cale de a-i forța limitele. Moment in care va erupe cu o putere incredibila, data tot de noi cei care nu am putut sau nu am vrut sa înțelegem mai devreme. Puterea exploziei va fi direct proporțională cu nivelul inconștienței, încăpățânării, amânărilor și arogantei noastre. 

De aceea așteptam și urmărim zilnic tabelele referitoare la numărul infectatilor și al morților. Din negare. Pentru ca in interiorul nostru știm cat departe am fost de planul divin, dar încă ne vine greu sa acceptam asta și tot speram ca prostii ca poate unele abateri nu au fost observate și contorizate și astfel vom sfârșit un pic mai bine. Nu ne pedepsește nimeni. Ceea ce trăim este doar o consecință fireasca a ceea ce am fost, am făcut, am gândit, am iubit, am atins cu mâinile murdare... fără sa ne pese. Cifrele zilnice sunt deja cunoscute de structurile noastre și a venit timpul sa le acceptam așa cum sunt, fără negari și iluzii deșarte ca se pot schimba. Vorbele au fost spuse. Faptele au fost făcute. Nu mai e cale înapoi. Nu putem repara și salva totul privind înapoi sau sperând ca este doar un vis urat care se va termina și lucrurile vor fi din nou așa cum au mai fost. 

Ce este de făcut? 

Este momentul nostru, al fiecăruia in parte. Și nu, nu este o Judecată. Este despre a ne privi cu responsabilitate pe noi și faptele noastre si de a alege pentru noi înșine. Putem alege sa devenim ceea ce ne-am dorit întotdeauna sa fim: liberi; nerealizand ca a fost primul dar primit la naștere. Dar nu este chiar târziu nici acum. Ni s-a dat timp. Și încă ni se mai da. Nu mult, cum am fost obișnuiți, dar un pic de timp tot mai putem primi. Un semn ca Universul este atât de îngăduitor cu noi și scopul final nu este exterminarea noastră, ci îndreptarea noastră. 

Haideti sa înțelegem, impreuna și separat, ca suntem frumoși, valoroși și completi prin noi înșine, așa cum am venit pe aceasta lume, fără sa ne trebuiască artificiile societății de astăzi. Suntem demni de atenție si dacă nu avem gene, buze și unghii puse, Suntem frumoși ciufuliti sau cu un coș pe nas (care, apropo, oricât am încerca, are rostul și mesajul lui, și de asemeni are timpul sau de vindecare, care nu tine de cremele pe care le aplicam, ci, la fel ca orice alta boala sau suferința, depinde de modul in care ne ocupam de dezordinea noastră interioară). Suntem valoroși și dacă suntem săraci și nu posedam sau consumam lucruri scumpe sau nu frecventam locații de lux. Am fost înzestrați cu creativitate și puterea de a crea orice ne dorim. Sa ne reamintim acest lucru și sa alegem sa fim creatori! Creatorii propriilor noastre vieți. Suntem valoroși  pentru aceasta Planeta, pentru noi înșine și pentru alții încă din prima clipa când ne naștem, indiferent cum arătam. 

De ce? Simplu. 

Pentru ca adevarata noastră valoare se afla in interiorul nostru și nu in afara noastră. De aceea ne este teama sa ramanem singuri cu noi insine. Pentru ca realitatea exterioara ne sperie și undeva, ascuns adânc in noi, știm ca cele doua realitati (exterioara și interioară) se creeaza una pe cealaltă. Adevarul este ca ne este frica de nimeni altcineva, decât de noi înșine. De aceea preferam sa petrecem cât mai mult timp cu alții, pentru ca ne sperie ce putem găsi înăuntrul nostru. De aceea tot amânăm și amânăm întâlnirea cu noi înșine, nerealizand cât de mult ne-am îndepărtat de Cine Suntem și cât de mult rău ne facem prin asta. 

A venit timpul in care nu mai putem amâna, iar dacă o facem, prețul va fi mai mare ca niciodată. 

Acum este momentul sa învățam ca ii putem ajuta pe ceilalți distanțându-ne de ei. Stiu ca suna invers de cum am fost învățați și de cum am tot făcut pana acum, dar ii putem ajuta pe ceilalți având, in primul rând, grija de noi. 

Acum este momentul conștientizării și al alegerilor personale. 

Nu virusul ne provoacă suferința noua și celor dragi. Nu virusul ne omoară. Înainte ca acest virus sa fie creat intr-un laborator sau sa apăra intr-un liliac, cu siguranța el a fost creat la nivel energetic. De către fiecare dintre noi prin fiecare gand, vorba, fapta aruncate in Univers. Degeaba dam acum vina pe alții. Nu este nimeni de vina pentru ceea ce trăim. Și nimeni, nimeni nu ne vrea raul. Și chiar dacă ni l-ar vrea, e necesar sa ne reamintim ca nimeni nu ne poate face rău fără acordul nostru. Putem decide pentru noi. Putem CREA! Putem crea ceva frumos măcar de acum înainte. Ne putem schimba. Putem schimba totul. Cu un simplu gând. Caci fiecare gând proiectează un anumit tip de viitor.  

Intreaga constiinta umană gândește la fel in aceste momente și dacă putem folosi asta, in acest moment, putem face aceasta lume un loc mai bun. 

Este o oportunitate pentru conștiința colectivă sa devină Unul. Este momentul nostru, al tuturor, de a redeveni Unul și de a acționa impreuna, salvând Planeta. 

Ne place sau nu, suntem intr-o alta era astrologică și lucrurile trebuie sa se schimbe. Nu existe alta cale. 

Mulți dintre noi am fost ținuți prizonieri ai porțiilor noastre minti, crezând tot felul de lucruri care nu exista, pe care oamenii le-au creat in mințile lor și acum, acolo ele sunt atât de reale. Caci,  nu-i așa, oamenii cred ceea ce le spune mintea. Este și un lucru bun aici: dacă mintea poate crea lucruri negative atunci poate crea și lucruri minunate care vor duce la schimbarea lumii in care traim. 

Evoluați sau nu, cu toții știm ca lumea trebuie sa se schimbe pentru a se crea echilibru și armonie. 

Da, vor fi pierderi, dar mulți vom merge mai departe spre un viitor luminos. Vom trece prin vremuri grele, dar nu trebuie sa le privim ca pe ceva negativ, ci ca pe o curățare a energiilor negative și nefolositoare pe care este necesar sa le lăsam in urma. Pentru a avea acces la ceea ce ne dorim este nevoie, chiar dacă doare despărțirea, sa lăsam in urma ceea ce nu ne mai folosește și ceea ce nu se mai potrivește noului tipar vibrațional. 

Avem nevoie de o Schimbare in toate planurile. Dar pentru a realiza acest lucru avem nevoie ca oamenii sa devină conștienți de ei însăși. Oamenii trebuie sa aibă curajul sa coboare in ei înșiși și sa înceapă sa descopere Cine Sunt cu adevărat, sa se cunoască, sa se înțeleagă, sa se aprecieze, respecte și sa se iubeasca. 

Ni s-a dat timp, numit “izolare” tocmai ca sa facem toate aceste lucruri. Ni s-a oferit timp pentru noi înșine. Este momentul sa profitam la maxim de acest DAR și sa nu ne mai împotrivim căutând, din nou, cai de a fugi de noi înșine. Nu mai putem amâna. A venit timpul sa ne vedem așa cum suntem cu adevărat. 

Izolarea este un lucru bun dacă știm sa îl privim din perspectiva corecta. Nu este nevoie de panica. Este momentul nostru de liniște cu noi înșine, când putem trage linie și descoperi unde ne aflam. Apoi vom alege unde ne-am dori sa fim și ce resurse avem ca sa facem asta. Este momentul sa ne oprim din a trai haotic și sa ne facem un plan cu ceea ce ne dorim in viața noastră, la ce suntem dispuși sa renunțam și ce schimbări dorim sa facem pentru a ajunge acolo unde vrem. Este atât de simplu.

Este nevoie de ceva mai clar exemplificat decât aceste vremuri îngrozitoare pe care le trăim? 

Pentru unii, probabil ca da. Dar deja am stabilit ca nu de ceilalți este necesar sa ne preocupăm acum. 

Acest Acum este doar despre Tine: ce faci tu începând din clipa Acum? Și dacă toți vom decide pentru noi, întreaga omenire va culege roadele mai târziu, cand ne vom putea îmbrățișa din nou, dar nu ca trupuri goale (ca pana acum), ci ca suflete cu trup. 

Te imbratisez cu Lumina care Sunt, 

Clara 

Acesta este momentul vindecării - ești pregătit?

Lacrimile sunt energie lichida. Ele ne curată in valuri tăcute sufletul, pregătindu-l pentru o noua umplere. Cu ce alegem sa îl umplem depinde doar de noi in momentul in care invatam sa ne luam viața in mâini și sa ne purtam singuri de grija, asumându-ne consecințele a tot ceea ce permitem sa ne înalte sau doboare sufletul. Pana atunci, însă, sufletul ne este umplut cu ceea ce avem nevoie sa experimentam pentru a deveni conștienți de noi înșine și de puterea gândurilor, sentimentelor și acțiunilor noastre. 

Suntem învățați încă din copilărie sa ne ascundem lacrimile și sa ne rușinăm de ele. Suntem învățați ca nu este bine sa plângem pentru ca ne facem de ras in fata celorlalți. Câte s-ar schimba in viața noastră dacă cei care, numindu-se părinți, ar înțelege ca învățându-ne sa ne ascundem lacrimile, ne învață, de fapt, sa ne înnecam in propriile dureri, neputințe și regrete. Practic, ne condamna la o viața închisă intr-un ocean de lacrimi neplanse niciodată. Copii liberi și fericiti închiși prematur in închisori de maxima securitate, numite Adulți. 

Avem atâta nevoie sa (re)învățam sa plângem, asumându-ne pe deplin condiția noastră de oameni aflați la Scoala pe planeta Pamant. Avem atâta nevoie sa ne curățăm preaplinul sufletelor! Cum altfel ne-am putea (re)umple sufletele cu Iubire când ele sunt pline de energia lichida a tuturor viselor noastre înecate mult prea devreme? 

Iubirea are nevoie de aer! Caci doar aerul ne poate purta pe cele mai înalte culmi, oferindu-ne șansa neprețuita la o plutire permanenta dincolo de toate cele pământești. Cel iubit va (re)deveni in acel moment copilul care a fost odinioara, copilul fericit care se juca toată ziua încercând sa înălte un zmeu și sa-l mențină cât mai mult timp acolo sus, aproape de nori, îmbrățișând dumnezeirea ca simplu nemuritor devenit atotputernic asupra propriului destin.  Astfel, vom fi pe rând, copil și zmeu, schimbând rolurile cu ușurintă și încrederea ca am descoperit secretul fericirii supreme, neștiind cât timp va dura aceasta joaca dătătoare de viața. 

Uneori ne vom  aminti de cei care ne-au grăbit sa devenim oameni mari, alteori de cei care ne-au învățat ca nu avem voie sa plângem precum copiii ca sa nu ne facem de ras in fata celorlalți. Uneori focusul nostru va rata clipa prezenta. In acel moment zmeul nostru sau zmeul care suntem va cobori pe pământ pentru ca aerul dintre noi si celălalt va dispărea. Iti amintești? Întotdeauna iubirea  a dispărut in momentele când te-ai simțit gâtuit și fără aer. In esența, aerul nu dispare. El se transforma in energie lichida. Energie care, dacă nu va fi niciodată lăsată sa curgă, va îneca și ultima ta șansa la fericire. 

Acorda-ți șansa la împlinirea viselor. Indiferent ce ti-au spus și ce te-au învățat,  elibereaza-te: permite-ți luxul sa plângi (chiar și in fata tuturor dacă așa simți), redevind copilul liber  care ai fost odinioară și înaltă zmeul ales de tine cât de sus ți-ai dori tu însuți sa zbori și menține-l acolo sus cât de mult timp ți-ai dori tu însuți sa plutești îmbrățișând zarea. 

Uita tot ce te-au învățat (părinții, prietenii, durerile, frustrările, înfrângerile, profesorii, Maeștrii, regretele). Joaca-te in cel mai simplu mod cu putința. Fii fericit. 

Iata-ne in fata unui adevăr simplu, uitat de cei mulți: Copiii ar trebui sa fie crescuți liber. Doar așa pot deveni adulti fericiti. Caci fericirea unui adult va veni întotdeauna din bucuria lui de a redeveni copil ori de câte ori simte nevoia sa o facă. 

Haideți s-o recunoaștem: nu ne mai vine sa redevenim copii când ne amintim cum nu aveam voie sa facem mai nimic din ceea ce ne doream, fiind mereu închiși in reguli mult prea stricte care l-ar îngrozi  chiar si pe cel mai mare criminal condamnat la închisoare pe viața! Ne este atât de teama sa iubim sau sa ne deschidem sufletul in fata celorlalți pentru ca nu vom putea nicicând sa ne curățăm sufletele de amintirile horibile din timpurile când, copii fiind ne-am pus întreaga noastră avuție in palmele părinților noștri, neavând nici cea mai vagă idee ca ei vor fi primi care ne vor mutila viețile cu inconstienta și iresponsabilitate. 

 Nu mai avem încredere in nimeni, nici măcar in noi înșine, pentru ca ne-am pus cândva toată încrederea in ei, netemandu-ne ca tocmai ei, in dorința lor de a fi părinții perfecti, mândri de copilul lor, ne vor îngrădit dreptul divin la libertatea de a fi. Ei sunt cei care ne-au ciuntit sufletele și ne-au tăiat aripile. Ne place sau nu sa recunoaștem, le convine sau nu, ei ne-au fost închizători de drumuri și călăi. Nimeni alții. 

Pot fi mândri acum, ajunși la Bătrânețe: au crescut copii perfecti: ascultători și supuși care niciodată nu au ieșit din cuvântul lor, adulti de cariera care au acum propriile lor familiii și proprii lor copii! Proprii lor copii! Oh, Doamne! Oprește asta m, Doamne! Eliberează-Ți tu copiii! 

Dragii noștri părinți... Nu s-au gândit nici măcar o clipa sau nu au știut ca sufletul copiilor lor este născut din libertate. Cu ce drept poate un om, chiar și părinte, chiar și din neștiința, sa ucidă sufletul altui om? Regulile ucid libertatea. Tiparele ucid libertatea. Programele ucid libertatea. “Fa cum îți spun eu pentru ca eu știu mai bine, ca părinte”, ucide suflete. Pentru ca le ucide libertatea de a fi, de a trai, de a iubi, de a crea. Libertatea este însăși Născătoarea sufletelor tuturor oamenilor de pe planeta Pământ. Dumnezeu este Libertate. Maria Născătoarea lui Iisus  este Lubertate. Iisus însuși este Libertatea. Ne-a dovedit-o in cel mai uman mod cu putința: Răstignirea! 

Acum știm de ce, orice am face, suntem atât de nefericiți? Măcar acum am reușit sa înțelegem? Doar înțelegerea și asumarea esenței lucrurilor ne poate vindeca și elibera. Acum ar trebui sa știm cum ne putem vindeca: doar permitandu-ne sa ne plângem întregul suflet in fata tuturor, (precum Iisus și-a purtat coroana cu spini și Crucea grea in fata tuturor),  redevenind liberi prin iertarea călăilor noștri și prin asumarea a ceea ce suntem cu adevărat: copiii fericiti ai Libertății. Acum ne putem naște din nou: înălțați in Iubire! 

Aveți grija de voi, 

Clara 

Ranim in loc sa fim buni și nici măcar nu ne pasa!

Ne trăim viețile la întâmplare fără sa ne pese de timpul care trece pe lângă noi și de consecințele alegerilor pe care le facem. Ne comportam de parca am fi nemuritori și oamenii de lângă noi ar fi lipsiți de sentimente. Lovim in stânga și in dreapta cu gânduri, vorbe, fapte fără sa ne gândim măcar o clipa cât de simplu este sa mutilezi un suflet pe viața, cum poți distruge o inima făcând-o incapabila sa mai iubească pana la sfârșitul zilelor. 

Ne adunam câte doi in relații care din afara par potrivite și fericite, dar in interior miroase a trădări, neîncredere, suferința și moarte. Zâmbim frumos încercând sa păcălim oamenii din jurul nostru ca suntem Fericiți fără sa realizam ca primii și poate singurii pe care ii păcălim suntem chiar noi înșine. 

Alegem sa fim rai când natura noastră interioară este sa fim buni. Întotdeauna buni. 

Bunătatea poate fi confundata cu naivitatea, dar este singura salvare a acestei lumi și pana la salvarea lumii este singura salvare a propriilor noastre inimi. Bunătatea este de cele mai multe ori se dovedește a fi mai importantă decât iubirea. Bunătatea este cea care duce la iubire. Bunătatea este primul pas pe care îl poți face spre persoana de care îți pasa și pe care o dorești in viața ta. Oamenii au nevoie de bunătate. Sufletul lor rănit și înșelat de prea multe ori refuza sa mai creadă in iubire, dar nu va rămâne niciodată indiferent in fata bunătății. Bunătatea deschide uși, ferestre, inimi și suflete împietrite de durere. Bunătatea ne deschide spre Dumnezeu. Bunătatea este cheia care deschide porțile Raiului. Bunătatea este calea noastră spre Mantuire. 

Clara