Se afișează postările cu eticheta Liniște Reiki Terapie Tu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Liniște Reiki Terapie Tu. Afișați toate postările

miercuri, 6 mai 2020

Despre Liniște

A fi liniștit nu este același lucru cu a fi puturos. Puturoșenia înseamnă să te odihnesti înainte să fi obosit. Liniștea este starea naturală a fiecăruia dintre noi. 

Liniștea este ceea ce nici un ochi nu a văzut, nici o ureche nu a auzit, nici o mână nu a atins și nici o minte nu a gândit. Ea este neîncepută și nesfârșită. 

Liniștea nu este a celor care cred ca viețile lor au fost distruse de alții, ci a celor care își asumă toată responsabilitatea pentru viețile lor.  Cei care posedă capacitatea de a nu mai căuta vinovații în exterior vor avea mereu liniște în sufletul lor. 

Noi suntem singurii care ne blocăm propriul acces către Liniște și, în același 
timp, suntem singurii care îl putem debloca. 

Liniștea este unul dintre acele lucruri care sunt cu atât mai greu de găsit, cu cât le cauți mai asiduu. Doar relaxează-te și Liniștea te va găsi. 

O mintea liniștită este Raiul (re)găsit. Iar o inimă liniștită este una care nu dă importanță părerii celorlalți. 

Ignoranții se plâng, condamnă și critică. Liniștea este a celor care pot vedea Binele în ceilalți și găsirea liniștii nu stă în grija ta pentru a găsi soluții pentru ce fac alții greșit, ci în puterea ta de a te îmbunătății continuu. 

Liniștea pune lucrurile în ordine în Univers. Este punctul Zero. Punctul Creației. Căci doar din Liniștea absolută putem crea orice. 

Liniștea este dincolo de formă, spațiu și timp. Ea este dincolo de sunet și totuși poate fi auzită. Nu poate fi văzută, dar există în tot ceea ce vedem. 

Liniștea vine adesea din Încredere. Cel care nu (se în)crede îndeajuns, nu poate fi de încredere. Crede în tine ca să poți să te cufunzi in Liniște! 

Liniștea vine din ascultare; din nemișcarea Gândului. Este imposibil să asculți în timp ce faci altceva, în timp ce îi permiți Minții să zburde liberă pe unde vrea ea. Stăpânește Mintea și (re)câștigă-ți Liniștea! Înțelepciunea vine tot din ascultare. Devenind înțelept vei fi ascultat la rândul tău. Exersează zilnic ascultarea Liniștii. Dacă vei învâța să o asculți, Liniștea îți va vorbi. 

Liniștea vine atunci când reușim să ne acceptăm pe noi înșine; atunci când înțelegem că este posibil ca lucrurile să nu iasă așa cum ne dorim; atunci când reușim să luăm lucrurile, situațiile și persoanele așa cum sunt, fără a încerca să le schimbăm (chiar dacă acea schimbare ar fi spre binele lor și al tuturor). Liniștea vine din acceptarea faptului că fiecare are Timpul său. Fiecare atinge Liniștea în modul și în timpul său propriu. Poți ajuta un om să ajungă foarte ușor și repede la destinație, dar dacă el nu înțelege nimic din această experiență, efortul tău devine inutil. Rămâi în Liniște și acceptă dreptul fiecăruia de a crește, înflori și lumina în ritmul său. 

Este important să înțelegem că Liniștea este mai puțin o Destinație și mai mult o Călătorie în care ești însoțit doar de tine însuți. 

Liniștea nu este a celor care își petrec viețile tânjind continuu după tot ceea ce nu au încă, dar care refuză să acționeze în direcția realizării viselor lor. 

Liniștea este un sentiment, nu un gând. De aceea Liniștea se simte, nu se gândește. 

Găsirea liniștii ne ajută să știm când să ne ascultăm inima și când să ne ascultam mintea, în concordanță cu situația respectivă. 

Liniștea nu cere nimic. Doar oferă. Enorm! Necondiționat. 

Se poate ajunge la Liniște prin simplul act de a permite Minții să tacă; prin transcenderea fricii și a îndoielilor. O minte liniștită îți oferă spațiu să gândești în mod conștient și productiv. 

Există o Liniște divină în orce act de Recunoștință pe care îl manifestăm față de Viață și tot ce înseamnă ea. 

Când îți (re)găsești Liniștea, Singurătatea dispare chiar și atunci când ești doar tu cu tine.

O dată ce ți-ai găsit propria liniște, nu va mai exista separare între Sinele tău divin și propria viață. Iar Totul va fi o continuă curgere. 

Liniștea este antidot pentru orice tip de Durere. 

Liniștea te face puternic. De neclintit. Căci nici un gând nepotrivit, negativ sau nefolositor nu va putea să tulbure Mintea celui care a descoperit și integrat Liniștea. 

Să găsești Liniștea înseamnă să te întorci Acasă. Liniștea nu se creează, ea se află în noi dintotdeauna, doar că am uitat de existența ei. Ea este grădina în care Sufletul nostru poate crește frumos, sănătos, viguros, transformând interiorul nostru într-o grandioasă Împărăție. 

Liniștea vine din a fi natural. Așadar, fii TU în orice situație și vei (re)găsi Liniștea. Drăguț. Firesc. Oricând. 

Permite-i propriei liniști să îi îvăluie și să îi inspire pe ceilalți. Rămâi centrat și lasă Liniștea să vorbească pentru și despre tine. 

Clara

duminică, 2 iunie 2019

Despre cum poți avea acces la momentul tău de Liniște.


Sunt întrebata adesea cum pot sa știu dacă este bine ceea ce fac, neavând acces la un anumit sistem de măsurare energetică (ansa, pendul, cărți cu îngeri, tarot)? 


In primul rând trebuie sa faci Liniște in tine. Aceasta este partea cea mai dificila,  după părerea mea. Fiind prinși in atâtea activități zilnice, greutăți, griji, gânduri nenumărate, majoritatea negative și nefolositoare, înconjurați de o așa mare diversitate energetică de persoane, devine din ce in ce mai greu sa ne amintim de noi înșine și nevoia noastră de Liniște. 


Liniștea. 
Ce este ea? 

Liniștea este acel moment in care ești doar tu cu tine și nu mai exista nimic altceva. Nici un gând. Nici o persoana. Nici o grija. Nici o alta preocupare. Liniștea este momentul tău cu tine. Punct. 

Liniștea este punctul tău zero. Punctul din care poți avea acces la orice din tine și din afara ta. Este punctul din care poți afla, înțelege, accepta, crea, integra și renunța la orice.
In acel moment de liniște pune-ți întrebarea pentru care îți dorești un răspuns și așteaptă. 
Vei simți ceea ce trebuie sa faci. Răspunsul va veni ca un gând, o imagine, o adiere de parfum, o atingere suavă (care este posibil sa îți amintească de cineva sau de ceva), o emoție sau orice alt semn. Instant vei avea sentimentul ca știi ce este de făcut. Nu îți poți explica senzația, dar o vei simți ca foarte intensa și adevarata. Atunci vei știi ca ți s-a răspuns. 

Apoi... vei știi de fiecare data sa recunoști acea liniște, te poți întoarce la ea ori de câte ori vei avea nevoie și de asemenea va deveni din ce in ce mai ușor sa găsești răspunsurile potrivite oricărei perioade din viața ta. 
Asa ca Tu trebuie sa alegi sa faci asa cum simti Tu ca e (mai) bine... , acel bine simțit, descoperit și trăit in momentul tau de Libiste cu tine însuți. De unde stii cum e bine? Pai... așa cum spuneam: nu poți explica, este doar simțire. In viața de zi cu zi, esti atent/a ce simti in momentul in care iei o decizie, faci o acțiune, întâlnești pe cineva, te gândești la ceva etc. Indiciul trimis de Univers pentru tine este simplu și îl Primești de cele mai multe ori instant prin ceea ce incepi sa simți referitor la gândul, fapta, vorba, timpul, persoana sau acțiunea respectiva. Atunci cand te simti bine in timp si dupa ce faci ceva... inseamna ca faci ceva BINE.

Dacă ai dificultăți in a ajunge la starea de Liniste, da-mi un semn. Printre altele, Energia Reiki are rolul de a-ți calma zgomotul energetic, ajutându-te sa te regăsești pe tine. Nu iti pot promite ca este neaparat ușor de ajuns la tine (întâlnirea cu tine depinde de mai mulți factori, printre care drepturi divine și cât de mult îți dorești sa te Cunoști), dar cu puțin efort și timp din partea ta vei reuși sa ajungi la rezultatul dorit. Ceea ce îți pot promite este ca te voi insoti in aceasta frumoasa călătorie spre tine însuți, fiindu-ți prieten, ghid, terapeut și sprijin atunci când vei avea nevoie. 

Te imbratisez cu drag,

Clara